Cum a fost ţinut tabloul "Ţărănci" în Prefectura Vaslui: 18 ani cu picioarele în sus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa arată tabloul Ţărănci, în poziţia firească
Aşa arată tabloul Ţărănci, în poziţia firească

O pictură semnată de artista Maria Băbuşanu a fost expusă timp de 18 ani într-un birou al Prefecturii Vaslui cu susul în jos, fără ca vreunul dintre subprefecţii care au deţinut biroul să sesizeze acest lucru.

În urmă cu peste 18 ani, artistul plastic vasluian Maria Băbuşanu şi-a donat cea mai mare parte a lucrărilor sale Muzeului Ştefan cel Mare din Vaslui. Conducerea muzeului a decis ca tablourile pictoriţei să fie expuse în instituţiile publice din judeţ. Astfel, în 1996, zece dintre tablouri au fost oferite Palatului Administrativ din Vaslui, unde funcţionează Prefectura şi Consiliul Judeţean Vaslui. „Lucrările au fost oferite cu titlu de împrumut, iar de aşezarea lor s-au ocupat oamenii din Prefectură“, precizează Laurenţiu Chiriac, specialist în cadrul Muzeului Ştefan cel Mare din Vaslui.
Din cele zece tablouri, lucrarea „Ţărănci“ a fost aşezată pe un perete din biroul unuia dintre subprefecţi. La acea vreme, Prefectura Vaslui avea în structură doi subprefecţi, iar  „Ţărăncile“ Mariei Băbuşanu au ajuns în biroul subprefectului Vasile Cătălin Cupşan. Nimeni nu îşi mai aminteşte cine şi cum a aşezat tabloul, cert este că acesta a fost poziţionat cu susul în jos, şi nimeni nu a remarcat. Anii au trecut, subprefecţii s-au schimbat, însă ţărăncile din tablou au rămas tot cu capul în jos şi picioarele în sus. Vasile Cătălin Cupşan, Ciprian Iftimoaie, foşti subprefeţi, Irinel Stativă, actual deputat PSD, fost director de cabinet al prefectului, cu toţii au folosit încăperea din Instituţia Prefectului, în care pictura trona deasupra biroului, cu susul în jos. Abia când biroul a fost repartizat unui funcţionar de rang inferior, tabloul avea să îşi regăsească poziţia firească.

Semnătura era pusă invers

alin juverdeanu

Alin Juverdeanu, directorul de Cabinet al ex-prefectului Radu Renga, povesteşte că la scurt timp după ce i-a fostrepartizat biroul, analizând lucrurile din încăpere, i s-a părut ceva ciudat în legătură cu tabloul. „Nu trebuia să fii specialist să realizezi asta. L-am analizat şi, fiind curios să văd de cine este semnat, m-am uitat şi pe spate. Atunci aveam să constat că semnătura era pusă invers. Am întors tabloul, iar pictura avea acum alt sens. Probabil celelalte persoane care au folosit biroul înaintea mea nu au acordat prea multă atenţie tabloului şi nu au sesizat că este invers“, a declarat, pentru „Adevărul“, Alin Juverdeanu.

Lucrările, în depozit

Cu excepţia tabloului „Tărănci“, toate celelalte lucrări semnate de Maria Băbuşanu, împrumutate instituţiilor publice, au fost restituite Muzeului Ştefan cel Mare din Vaslui, care organizează periodic expoziţii cu lucrările donate de artistă. Pentru că nu există spaţiul necesar expunerii permanente, lucrările sunt păstrate în depozitul instituţiei. În luna martie a acestui an, pictoriţa în vârstă de 88 ani, care în prezent locuieşte la Ploieşti, a mai oferit 20 de lucrări grafice Muzeului din Vaslui.

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite