Cum au fost jigniţi românii de politicienii pe care i-au ales: „răgălii“, „tembeli“

Cum au fost jigniţi românii de politicienii pe care i-au ales: „răgălii“, „tembeli“

Dumitru Buzatu

Anul 2017 a fost marcat de mai multe declaraţii controversate făcute de politicieni, care au stârnit reacţii aprinse în rândul opiniei publice.

Vă prezentăm astăzi declaraţiile a patru dintre cei mai vocali politicieni din Vaslui, aspru criticate de alegători.

Una dintre cele mai controversate declaraţii făcute de un politician în 2017 aparţine liderului PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, cel care ocupă şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui.

În timpul protestelor împotriva Ordonanţei 13, Dumitru Buzatu a dezaprobat acţiunile manifestanţilor care protestau în pieţele marilor oraşe din România, spunând că sunt nişte ”răgălii”. 

Buzatu a criticat acţiunile participanţilor la manifestaţii, coordonate, în opinia sa, de ”indivizi care se ascund în dosul reţelelor de comunicare” şi de ”câţiva antrenori din instituţiile de represiune caracteristice statului capitalist”.

Buzatu şi răgăliile

”Ideea de a dezbate câteva aspecte legate de situaţia actuală este una foarte bună. Spre deosebire de preşedintele Liviu Dragnea, eu fac parte din aripa talibană a PSD şi nu mă interesează nici măcar 100.000 de răgălii adunate de undeva. Mi-a fost foarte uşor să-i recunosc după răgetele pe care le scot şi am înţeles că este o facţiune ultrareacţionară care habar nu are de comportamentul democratic şi de valorile umanitare. Sunt indivizi care se ascund în dosul anonimatului reţelelor de comunicare şi, după părea mea, şi câţiva «antrenori» din instituţiile de represiune caracteristice statului capitalist”, a declarat preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

Utilizatorii de Facebook, nişte ”tembeli”

Deputatul PSD Adrian Solomon, preşedinte al Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor, a declarat că persoanele care au cont de Facebook „nu mai sunt nişte oameni normali” şi că reţeaua de socializare a reuşit să îi transforme în „nişte oameni tembeli”. Solomon a făcut acestei declaraţii în cadrul unui interviu acordat televiziunii locale Media TV Bârlad.

„Cel care are Facebook nu mai are... nu că relaţii, nu mai are soare, nu mai are întuneric, nu mai are lumină, nu mai are nimica, stă cu ochii numai în televizorul ăla. Dacă cineva a dorit să facă din nişte oameni normali nişte oameni tembeli, a reuşit, prin acest sistem. Tocmai prin faptul că te captează, te atrage, prin tot felul de glumiţe lucruri simpatice, îţi mai bagă câte un mesaj din asta cu rezist, cu nu ştiu ce. Şi atunci hashtag dilibau scrie pe toată lumea care foloseşte în exces aceasta. Şi toată lumea are tendinţa de a folosi în exces. Ideea mea e mai bine aşa. Că dacă mă apuc eu să comentez vă daţi seama ce iese. Mai bine să nu am Facebook", a declarat deputatul.

Deputatul Bichineţ şi mirosul fin

Deputatul PMP Corneliu Bichineţ a ieşit în evidenţă şi în timpul protestelor #rezist. În şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, din 3 februarie, a propus retragerea indemnizaţiei de cazare în Bucureşti pentru parlamentarii USR care dorm în Parlament, fiind nevoie „de nişte deodorant” deoarece „a început să miroasă Chichirău”.

„Am înţeles că lucrăm cu toţii în Parlamentul României, Camera Deputaţilor. Înţeleg că această incintă a devenit pentru unii colegi de-ai noştri hotel. Propun retragerea indemnizaţiei pentru cazare în Bucureşti pentru toţi cei care dorm în Parlament. De asemenea aş vrea să sesizaţi că e nevoie de nişte deodorant că a început să miroasă Chichirău”, a afirmat Corneliu Bichineţ în plenul Camerei Deputaţilor.

Senatoarea Gabriela Greţu: Pot să nu sar în sus de bucurie că e Simona Halep numărul 1

Faptul că Simona Halep este numărul 1 în tenisul feminin nu a entuziasmat-o câtuşi de puţin pe senatoarea PSD, Gabriela Creţu, soţia liderului PSD Vaslui, Dumitru Buzatu. Într-o postare pe Facebook, Gabriela Creţu a ţinut să exprime public acest lucru.

„Pot să nu sar în sus de bucurie că e Simona Halep numărul 1 într-un sport în care se învârt mulţi bani?! Prefer să mă gândesc la ce-o fi în sufletul Larisei Iordache, cotată cu cele mai mari şanse la titlul mondial şi care stă într-un pat de spital din Montreal, nu pe podium... Cât talent, câtă muncă şi cât ghinion, draga de ea... Şi cât de nerecunoscători suntem noi cu cel care nu câştigă... Probabil că acum ar fi fost cazul să arătăm că ne pasă...”, a scris Gabriela Creţu pe Facebook, stârnind multe critici în rândul internauţilor. 

citeste totul despre: