Cum poate distruge berea pietrele la rinichi. Mitul adorat de bărbaţi, explicat cu paranteze de medicii nefrologi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Berea şi mitul privin reducerea pietrelor la rinichi FOTO Shutterstock
Berea şi mitul privin reducerea pietrelor la rinichi FOTO Shutterstock

Mitul privind eliminarea pietrelor la rinichi prin consumul frecvent de bere este confirmat, parţial, de medici. În ce condiţii şi în ce cantităţi poate fi consumată băutura terapeutic.

Litiaza renală, denumită popular „pietre la rinichi”, este o afecţiune care se caracterizează prin prezenţa şi dezvoltarea calculilor  la nivelul rinichilor (pietre rezultate prin precipitarea sărurilor urinare). Aceste depuneri bogate în calciu pot bloca fluxul urinei dacă ajung în uretră  cauzând dureri mari şi posibile leziuni ale rinichilor.

Jurnalul American de Epidemiologie a publicat chiar un studiu care susţine că berea, consumată în cantităţi moderate, poate să reducă semnificativ riscul formării pietrelor la rinichi. Deşi sunt mai multe studii care încurajează “terapia” cu bere, rămâne o problemă controversată  în lumea medicală, doctorii fiind mult mai reţinuţi în a recomanda acest remediu.

„Mitul e susţinut de studii care au dovedit că pentru marea majoritate a bărbaţilor care beau bere sau alte produse cu hamei riscul de a face pietre la rinichi sau doar nisip e mai scăzut”, a spus, pentru „Adevărul”, doctorul Cezarina Bejan (foto jos), medic primar nefrolog.

Doctorul atrage atenţia că băutura pe bază de hamei are şi neajunsuri, ideal ar fi să prevenim apariţia calculilor renali prin consum de lichide în cantităţi mari (apă şi ceai neîndulcit).

„Berea este bogată în oxalaţi şi, la fel ca în cazul altor băuturi alcoolice, conţine purine. Acestea pot creşte riscul specific pentru formarea pietrelor mai puţin comune de acid uric la persoanele sensibile deşi sunt şi alţi factori care contribuie cum ar fi dieta sau condiţiile medicale personale. Efectul benefic al berii asupra rinichilor nu se datorează doar calităţilor diuretice, ci şi datorită consumului suficient de lichide. Astfel, fluxul urinei creşte şi spălarea rinichilor se face mai bine”, a spus dr. Cezarina Bejan.

Doctorul recomandă un consum minim de 10 pahare de lichid pe zi din care jumătate apă, restul ceai (de preferinţă neîndulcit).

„Pentru a monitoriza dacă consumul de lichide este optim trebuie observată culoarea urinei. Culoarea galben închis înseamnă un consum insuficient de lichide. În mod ideal urina trebuie să fie deschisă la culoare, aproape transparentă. Persoanele care se gândesc să folosească berea pe post de tratament ar trebui să consume bere fără alcool”, a conchis medicul.

Pentru a evita formarea calculilor trebuie să avem un regim de viaţă sănătos: minim 2 litri de lichid pe zzi, alimentaţie variată, evitarea cărnii de porc, miel, vânat, activitate fizică zilnică. Tratamentul litiazei renale constă în luarea unor măsuri pentru a menţinerea unei concentraţii urinare scăzute prin regim alimentar echilibrat şi consum sporit de lichide, completat cu tratament medicamentos.

Citeşte şi:

10 reguli esenţiale ca să trăim mai mult. Lista alimentelor obligatorii şi a celor care ne otrăvesc, întocmită de medici 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite