Criza COVID-19 schimbă regulile: în ce condiţii se mai pot elibera paşapoartele şi apostilele. Examenele auto, suspendate
0
Criza COVID-19 afectează activitatea serviciilor din subordinea Instituţiei Prefectului Vaslui, fiind impuse o serie de restricţii pentru a preveni îmbolnăvirile.
Biroului Apostilă, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor şi Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte din cadrul Prefecturii Vaslui vor limita începând cu 17 martie accesul cetăţenilor, potrivit noilor reglementări.
Astfel, la nivelul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor se suspendă activitatea de examinare la nivel naţional, probele teoretică şi practică pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire în funcţie de evoluţia situaţiei actuale.
Persoanele care se prezintă la Biroul Apostilă, pentru depunerea şi eliberarea documentelor, vor avea acces într-un loc special amenajat, cât mai izolat şi cât mai aproape de intrarea în Instituţie. Persoana care va desfăşura activitatea de primire şi eliberare a documentelor va fi echipată corespunzător, cu echipamentele de protecţie. Igienizarea spaţiilor destinate de relaţii cu publicul va fi realizată din două în două ore, cu personalul propriu.
La Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte, activitatea de preluare a cererilor pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice, respectiv paşapoartele simple temporare, se va realiza numai pentru persoanele care prezintă documentele din care rezultă necesitatea unor călătorii care se vor efectua în cel mult 30 de zile de la momentul înregistrării cererii, exclusiv în baza programărilor online.