Condamnarea celor 11 hoţi care furau ulei cu cisterna de la o fabrică din Bârlad, acoperind camerele de supraveghere cu haine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fabrica de ulei Mândra FOTO Adevărul
Fabrica de ulei Mândra FOTO Adevărul

Tribunalul Vaslui a pronunţat miercuri, 28 septembrie, sentinţa în dosarul furtului fără precedent de la o fabrică de ulei din municipiul Bârlad. 11 persoane au fost trimise în judecată în acest caz.

Din cei 11 inculpaţi, judecaţi pentru constituire de grup infracţional organizat şi furt calificat, doar unul singur, considerat liderul reţelei a fost condamnat la închisoare cu executare, ceilalţi fiind condamnaţi la pedepse cu suspendare sub supraveghere. Zece dintre cei 11 inculpaţi judecaţi sunt foşti angajaţi şi paznici ai fabricii de ulei Mândra din Bârlad, unde a avut loc jaful.

Tribunalul Vaslui a dispus condamnarea celor 11 hoţi astfel:  

Inculpatul Simiciuc Ionel Daniel la pedeapsa rezultantă de 2 ani, 10 luni şi 20 de zile închisoare cu executare în regim de detenţie.

Inculpaţii Iosip Culiţă, Rusu Constantin Marian, Olaru Adrian Cornel, Moraru Cătălin Nicuşor, Mihai Ioan, Păduraru Cătălin la câte o pedeapsă de 1(un ) an şi 10 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Inculpatul Daniluc Mihai la o pedeapsă de 1(un ) an şi 4 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei;

Inculpatul Talpiş Romică la o pedeapsă de 1(un ) an şi 3 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei;

Inculpatul Rîmboi Tudorel la o pedeapsă de 1(un ) an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei; 

Inculpatul Tudose constantin la o pedeapsă de 1(un ) an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei; 

Cum furau muncitorii uleiul cu cisterna

În noaptea de 6/7 februarie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Bârlad l-au depistat în flagrant pe Constantin Rusu, în vârstă de 37 ani, din municipiul Bârlad, în timp ce transporta cu o autoutilitară 1920 l ulei de floarea soarelui şi 100 kg şrot, bunuri sustrase din incinta unei societăţi comerciale din municipiul Bârlad.

În cadrul anchetei, poliţiştii au stabilit faptul că această activitate infracţională a fost realizată în urma unei înţelegeri prealabile între 7 angajaţi şi 3 agenţi de pază de la societatea respectivă, în scopul obţinerii de bani în urma valorificării bunurilor sustrase.

Astfel, în noaptea de 6/7 februarie, după intrarea în schimbul III, muncitorii au ambalat ulei brut în 53 saci de menaj şi rafie, sub supravegherea unui maistru. Unul dintre muncitori a acoperit camera de supraveghere video de la poarta de intrare în unitate, iar agentul de pază aflat în serviciu a permis accesul lui Constantin Rusu cu autoutilitara la secţia de uleiuri brute. Muncitorii au încărcat sacii în autovehicul, iar Rusu a părăsit, ulterior, sediul societăţii, fiind identificat la scurt timp de poliţiştii bârlădeni.

Cercetările efectuate în acest caz au dus la concluzia că în perioada decembrie 2014 - februarie 2015, prin acest mod de operare, au fost sustrase cantităţi importante de ulei brut, în valoare de peste 35.000 lei.
    
În baza probatoriului administrat, conducătorul autoutilitarei, 7 angajaţi ai societăţii cu vârste cuprinse între 31 şi 61 ani, 3 agenţi de pază cu vârste cuprinse între 39 şi 60 ani, angajaţi ai societăţii care avea încheiat contract de prestări servicii pentru asigurarea pazei la societate au fost reţinuţi de poliţiştii de investigaţii criminale. Arestaţi preventiv cei 11 inculpaţi au fost puşi ulterior sub control judiciar.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite