Porumboiu, atac dur la Gabi Cânu: „Din cinci meciuri jucate, trei le-a prăduit! Acum stă cu mâna întinsă pe la comisii“
0La Vaslui se petrec lucruri tot mai trăsnite între Adrian Porumboiu şi unii jucători care, după ce au părăsit echipa, i-au declarat război fostului mare arbitru.
Unul dintre fotbalişti este Gabriel Cânu, cel care a dezvăluit la Dolce Sport lucruri incredibile ce se petrec la formaţia galben-verde. „Unii colegi au amenzi pentru plonjon întârziat. 25 la sută pentru plonjon întârziat. Probabil că sunt persoane foarte bine pregătite în conducerea clubului, care îşi dau seama. Ideea e că e regretabil că se ajunge la acest moment cu referate pentru plonjon întârziat şi nu mai ştiu ce", a spus fundaşul de 35 de ani, care este liber de contract.
În replică, Adrian Porumboiu l-a făcut pe acesta cu ou şi cu oţet la Radio GSP. „Acest Cânu să nu mai pronuunţe numele meu. A luat o căruţă de bani şi nu a jucat decât 5 sau 6 meciuri. Problema e că vreo trei dintre ele le-a prăduit. Îmi amintesc unul dintre ele, cel de la Dinamo, în care ne-au bătut cu 4-1. De atunci, e ca un făcut. Îi batem de câte ori îi prindem“, a spus Porumboiu.