Începe să se dezgheţe piaţa muncii în Vaslui. AJOFM anunţă că sunt disponibile 194 locuri de muncă
0Vasluienii care sunt în căutarea unui loc de muncă sunt aşteptaţi la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) care a anunţat că până pe 2 mai, în judeţ, sunt disponibile doar 194 de oferte.
Pentru şomerii cu studii superioare sunt disponibile 7 locuri de muncă în meseriile agent asigurări şi economist.
Celelalte 187 posturi sunt pentru persoanele cu studii medii şi profesionale, calificate în meserii precum: educatoare, asistent farmacie, gestionar depozit, tâmplar PAL, fochist, brutar, bucătar, ospătar, chelner, vânzător, confecţioner produse textile, îngrijitor clădiri, muncitor necalificat, muncitor necalificat în agricultură şi muncitor necalificat în confecţii.
Potrivit AJOFM Vaslui, 107 dintre cele 194 de posturi sunt disponibile în Vaslui, 74 în Bârlad şi 13 în Huşi.