Zece lucruri mai puţin cunoscute despre Nicolae Bălcescu. Cum a luat sfârşit extraordinara sa carieră militară şi de ce a fost arestat
0Revoluţionar poşoptist, N. Bălcescu poate fi considerat, pe drept cuvânt, exponentul unei generaţii remarcabile din istoria românilor. Chiar dacă revoluţia română de la 1848 a fost înfrântă, ea a contribuit la conturarea unui program naţional de modernizare ce va fi pus în aplicare în deceniile următoare.
Soarta sa tragică a fost considerată o oportunitate de către aparatul de propagandă comunist care i-a revendicat şi confiscat memoria, punându-l pe tânărul revoluţionar în postura unui precursor al conducătorilor comunişti, apreciază prof. dr. Nicolae Şerban din Drobeta Turnu Severin.
Ideologia comunistă românească, sprijinindu-se pe unele lucrări ale lui Karl Marx, îl considera pe Nicolae Bălcescu drept un înaintaş al acesteia. De aceea, pe biletele bancare româneşti, de 1.000 de lei, ediţia 1950, precum şi pe cele de 100 de lei, ediţiile 1952 şi 1966, a fost gravată imaginea lui Nicolae Bălcescu. Peste 10 localităţi rurale, precum şi străzi din România comunistă au primit numele lui Nicolae Bîlcescu, în memoria revoluţionarului paşoptist.
Astăzi, se cuvine ca personalitatea sa să fie din nou evocată drept un exemplu de politician ce şi-a dedicat viaţa idealului naţional.
În continuare, vă prezentăm 10 lucruri mai puţin cunoscute despre revoluţionarul paşoptist, Nicolae Bălcescu, prezentate de prof. dr. Nicolae Şerban:
1. A fost al patrulea copil al soţilor Barbu Petrescu şi Zinca Bălcescu, născându-se la 29 iunie 1819. Toţi copii (Costache, Maria, Sevastiţa, Nicolae şi Barbu) au adoptat numele de familie al mamei, păstrat de aceasta şi după căsătoria ei.
2. Părinţii lui Nicolae Bălcescu făceau parte din mica boierime munteană, având în posesie la data căsătoriei (1811) jumătate din moşia Bălceşti - pe Topolog (jud. Argeş), 12 pogoane de vie pe Valea Orliţei, precum şi case în mahalaua Mântuleasa din Bucureşti. La moartea lui Barbu Petrescu, în 1825, familia Bălcescu avea o situaţie materială dificilă, mama lui Nicolae Bălcescu fiind nevoită să se lupte în instanţă pentru recuperarea unor datorii. Din nefericire, cu toată străduinţa sa, doar o mică parte din sume au fost recuperate datorită faptului că debitorii săi erau boieri aflaţi pe o traptă socială superioară.
3. Nicolae Bălcescu a fost permanent preocupat de studiu, absolvind în anul 1835, prestigiosul Colegiu Sf. Sava. Această aplecare a lui către carte şi, în special pentru istoria poporului român, şi-a păstrat-o pe tot parcursul vieţii.
4. La 13 iunie 1838 şi-a depus cererea de a fi primit în cadrul armatei, fiind repartizat în cadrul escadronului 3 cavalerie cu gradul de iuncăr. Pe lângă pregătirea militară aferentă gradului deţinut, Nicolae Bălcescu s-a implicat şi în pregătirea şcolară a soldaţilor. Timp de mai bine de două luni, un număr de 63 de ostaşi, repartizaţi în 3 clase în funcţie de nivelul lor de cunoştinţe, au fost instruiţi la citire şi geografie de către N. Bălcescu.
5. Cariera militară a lui N. Bălcescu a luat sfârşit în anul 1840, când a fost arestat de autorităţi, fiind acuzat de implicare în conjuraţia condusă de Dimitrie Filipescu. Îndreptată împotriva domnitorului Alexandru Ghica (1834-1842), mişcarea din 1840 îşi propunea adoptarea unei constituţii, independenţa ţării şi rezolvarea problemei agrare prin împroprietărirea ţăranilor. Fiind considerat minor (el a declarat la cercetări şi proces că era în vârstă de 19 ani), N. Bălcescu a fost osândit la 3 ani de detenţie la mănăstirea Mărgineni. După efectuarea unui an din sentinţa primită el a fost graţiat de către domnitorul Al. Ghica printr-un ofis datat 18 aprilie 1842. În acest interval de timp, datorită condiţiilor insalubre de detenţie, sănătatea sa i-a fost iremediabil afectată.
6. Încă din 1843 inima tânărului revoluţionar este cucerită de către Alexandra Florescu, cunoscută mai mult sub diminutivul de Luxiţa. Mai mare decât N. Bălcescu cu trei ani, tânăra era al treilea dintre cei zece copii ai marelui agă Iordache Florescu şi trecuse deja printr-o căsnicie nefericită şi de scurtă durată cu un ofiţer rus, Filip Krijanovski. Este foarte posibil ca din frumoasă poveste de dragoste a celor doi tineri români să se fi născut, în mai 1848, Bonifaciu Florescu.
7. După ce a fost martor al evenimentelor revoluţionare din capitala Franţei, N. Bălcescu s-a reîntors în ţară şi a participat alături de alţi membri ai organizaţiei „Frăţia” la declanşarea revoluţiei din Ţara Românească. De asemenea el este coautor (alături de Ion Heliade Rădulescu) al documentului „Proclamaţia de la Islaz” şi a deţinut conducerea Secretariatului de stat în cadrul guvernului provizoriu. În calitate de secretar al guvernului a organizat, după model francez, serviciul de propagandă revoluţionară alcătuit din comisari, reprezentaţi extraordinari ai guvernului în teritoriu.
8. După înăbuşirea revoluţiei din Ţara Românească, N. Bălcescu sprijină încheierea unui acord între revoluţionarii magiari şi cei transilvăneni. Acesta, intitulat „Proiectul de pacificare” a fost semnat la 2 iulie 1849, prea târziu însă pentru a putea evita înfrângerea armatei maghaire de către trupele ţariste şi habsburgice.
9. Din ce în ce mai slăbit de agravarea bolii sale (ftizie), revoluţionarul paşoptist a dorit să-şi revadă ţara şi familia dar cererea sa de revenire i-a fost refuzată de către domnitorul Barbu Ştirbei. În aceste condiţii el a reuşit, în august 1852, să ajungă la Nicopole, pe malul turcesc al Dunării şi să-şi revadă pentru ultima dată mama şi cele două surori.
10. În ziua de 29 noiembrie, la ora 19.30, N. Bălcescu a murit la hotelul Trinacria din Palermo. A doua zi, trupul său a fost înmormântat în cimitirul capucinilor, ulterior fiind mutat într-un osuar.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
