Un tânăr de 18 din Mehedinţi a ajuns la spital intoxicat cu ciuperci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul a fost adus cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Mehedinţi FOTO Corina Macavei
Tânărul a fost adus cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Mehedinţi FOTO Corina Macavei

Un tânăr de 18 ani, din satul mehedinţean Albuleşti, a ajuns marţi seară la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin, intoxicat cu ciuperci. Medicii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi i-au acordat primul ajutor, ajutându-l să elimine toxinele în urma consumului de ciuperci.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi a fost solicitat să intervină prin 112 în satul Albuleşti pentru trei persoane intoxicate cu ciuperci. Două dintre persoane au refuzat internarea, iar un tânăr de 18 ani a fost adus la Spitalul Judeţean Mehedinţi pentru investigaţii suplimentare, dar starea lui este stabilă hemodinamic.

Cele trei persoane au consumat mâncare preparată cu ciuperci culese din pădure.

„Am fost solicitaţi pentru o intoxicaţie cu ciuperci la trei persoane în satul Albuleşti, un bătrân de 82 de ani, un tânăr de 22 de ani şi un alt tânăr de 18 ani. Doi dintre pacienţi erau stabili hemodinamic fără modificări sau tulburări epigrastrice, fără vărsături, fără simptomatologie critică. Un singur pacient avea dureri abdominale şi vărsase de mai multe ori, motiv pentru care l-am luat în supraveghere şi investigaţii la secţia UPU a Spitalului Judeţean Mehedinţi”, a precizat medicul Eleodor Mihuţ de la SJA Mehedinţi.

Cazul nu este singular, în ultimele zile medicii de la Spitalul Judeţean Mehedinţi confruntându-se cu mai multe astfel de situaţii. O familie întreagă din comuna Pătulele a fost internată luni la spital, după ce a consumat o tocăniţă pregătită cu ciuperci culese din pădure.

Pe aceeaşi temă:

O familie întreagă din Pătulele intoxicată cu ciuperci otrăvitoare

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite