Severinenii vor plăti taxe şi impozite mai mari
0
Consilierii USL au votat cu o majoritate covârşitoare în şedinţa de Consiliu Local majorarea dărilor către stat pentru că Primăria Drobeta Turnu Severin are datorii.
Severinenii vor scoate din buzunar mai mult cu 16% pentru a-şi plăti taxele si impozitele locale. Proiectul a fost iniţiat de viceprimarul liberal Daniel Cârjan. Niciunul din consilierii Partidului Social Democrat nu a dorit ieri să dea explicaţii cu privire la majorarea taxelor şi impozitelor locale. Nici măcar primarul Constantin Gherghe nu a dorit să comenteze nimic jurnaliştilor şi a fugit înainte de spune din ce cauză are primăria datorii. Trebuie spus faptul că severinenii vor plăti impozite mai mari tocmai pentru că primăria are datorii, iar Guvernul a taxat acest lucru.
Astăzi, în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean, preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, a declarat că majorarea impozitelor şi taxelor este „un moment neplăcut, care a venit pe nepusă masă”. Şi pentru „a mai spăla imaginea”, Duicu i-a adresat rugămintea primarului Severinului, Constantin Gherghe, să arate clar severinenilor ce investiţii va realiza cu banii colectaţi din aceste taxe.