Severinenii îşi fac cumpărăturile la sârbi pentru masa de Revelion, iar sârbii cumpără îmbrăcăminte din Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Produsele de calitate, dar şi serviciile ireproşabile îi fac pe mulţi severineni să aleagă tot mai mult ca destinaţie la sfârşitul de săptămână Kladovo, un oraş învecinat de peste Dunăre, din Serbia.

În Kladovo, în weekend se vorbeşte în lim¬ba română. Managerii au aflat că românilor le place să cumpere în cantităţi mari, astfel că magazinele îi întâmpină pe români cu tot felul de reduceri. E adevărat că produsele sârbeşti sunt mai ieftine decât cele care se găsesc la Severin, dar sunt apreciate în mod deosebit, pentru că sunt de calitate. Severinenii pun în coş produse din carne, ulei şi zahăr, făină, lapte, iaurt, paste, orez, dar în special, condimente (celebra Vegeta cu bucătarul pe ambalaj), care se comercializează la un sfert de preţ faţă de magazinele din România. La mare căutare sunt şi băuturile alcoolice, rachiul şi vinul, care şi acestea se vând la preţuri accesibile. Din piaţa agroalimentară, se cumpără ouă, fructe şi găini crescute în gospodăriile sârbilor din satele învecinate oraşului Kladovo. Dar pe lângă plăcerea de a face cumpărături într-un oraş cochet şi foarte curat, severinenii nu pleacă din Kladovo fără a zăbovi ceva timp şi în restaurantele din centrul oraşului, unde servesc tradiţionala pleşcăviţă, berea sârbească şi delicioasele preparate din peşte.

Dacă românii sunt mari amatori de produse alimentare sârbeşti, în schimb vecinii sârbi vin în număr foarte mare la cumpărături în hipermarketurile din Turnu Severin, pentru a cumpăra în mod special produse electrocasnice, dar şi îmbrăcăminte (care este mai ieftină decât în magazinele lor).

Revelion la sârbi

Şi pentru că ne apropiem de sfârşitul anului, mulţi severineni şi-au rezervat locuri pentru  noaptea dintre ani la vecinii de peste Dunăre. Restaurantele sârbeşti sunt renumite pentru zecile de preparate tradiţionale, dar mai ales pentru modul ireproşabil în care clienţii sunt serviţi. Şi nici nu e de mirare dacă luăm în calcul preţul destul de accesibil. De exemplu, la un hotel din Kladovo, localitate situată la câţiva kilometri de vama româno-sârbă de la Porţile de Fier I, o persoană trebuie să achite 70 de euro pentru noaptea de Revelion, în care se oferă bufet suedez, o noapte de cazare şi un mic dejun în dimineaţa de 1 ianuarie sau 60 de euro (fără cazare). Severinenii sunt foarte încântaţi de oferta vecinilor noştri sârbi. În ultimii patru ani, peste 100 de români vin la acest hotel pentru a petrece noaptea dintre ani. În bufetul suedez oferit în noaptea de Revelion, sunt incluse peste şaizeci de feluri de mâncare, adică cincisprezece gustări calde, cincisprezece gustări reci şi treizeci de mâncăruri normale. De pe masă nu lipsesc, evident, băuturile tradiţionale sârbeşti, iar atmosfera este întregită de formaţii de muzică românească şi sârbească.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite