PS Părinte Nicodim: „Ziua de Paşte este o zi a bucuriei, atât pe pământ, cât şi în cer”

Episcopul Severinului şi Strehaiei (FOTO dreapta)

În Pastorala de Paşti, PS Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, îndeamnă credincioşii să participe la slujbele religioase. În felul acesta se ajunge la o înţelegere duhovnicească a lucrurilor, spune acesta.

<<Învierea Domnului este numită adeseori de către majoritatea credincioşilor Paşti, denumire folosită şi de Sfântul Ioan Gură de Aur. El scrie că „la Cina cea de Taină s-au întâlnit amândouă paştele: şi cel iudaic, şi paştele nostru. Hristos a pus unuia capăt, iar celuilalt i-a dat început”.

Ziua de Paşte este o zi a bucuriei, atât pe pământ, cât şi în cer. Inspirat din afirmaţia făcută de Sfântul Luca Evanghelistul, care zice că multă bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte (Lc. 15, 10), Sfântul Ioan Gură de Aur precizează: „Dacă pentru un păcătos care se pocăieşte se face bucurie pe pământ şi în cer, apoi cu mult mai mult va fi bucurie în cer când toată lumea a fost răpită din mâinile diavolului. Acum saltă îngerii, acum se bucură Arhanghelii, acum Heruvimii şi Serafimii împreună cu noi prăznuiesc praznicul de azi. Nu se ruşinează de noi cei împreună robi, ci se bucură împreună cu noi de bunătăţile noastre. Da, harul ce ni l-a dat Stăpânul este al nostru, dar bucuria este de obşte, şi a noastră, şi a lor. Dar pentru ce vorbesc eu de îngeri şi Arhangheli? Însuşi Stăpânul lor şi al nostru nu Se ruşinează să sărbătorească împreună cu noi. Dar pentru ce trebuie să spun că nu Se ruşinează să sărbătorească cu noi? Dar pentru ce trebuie să spun că nu Se ruşinează? El a spus: Cu dor am dorit să mănânc cu voi Paştele acesta (Lc. 22, 16). Iar dacă a dorit să sărbătorească împreună cu noi Paştele, atunci negreşit că şi Învierea. Când îngerii şi Arhanghelii se bucură, Stăpânul tuturor Puterilor cereşti prăznuieşte împreună cu noi, mai avem vreo pricină de întristare? Nici un sărac să nu se plângă de sărăcie. Căci este praznic duhovnicesc aceasta. Nici un bogat să nu se îngâmfe cu bogăţia lui, că nu poate aduce ceva din bogăţia lui la bucuria sărbătorii acesteia”.

Sfântul Ioan Gură de Aur, referindu-se la sărbătoarea Învierii, numită şi Sf. Paşti, se întreabă retoric, spre folosul nostru: „Dar sărbătoarea Paştelui ce înseamnă? Care este pricina acestei sărbători? De Paşti vestim moartea Domnului. Asta înseamnă Paşte. Dar nici Paştele nu-1 săvârşim într-un timp anumit. Pavel, voind să ne scape de silnicia timpurilor de sărbătoare, şi voind să ne arate că putem sărbători totdeauna Paştele, zice: Ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi paharul acesta, moartea Domnului vestiţi (I Cor. 11, 26). Aşadar, pentru că putem vesti întotdeauna moartea Domnului, putem sărbători totdeauna Paştile”.

Datorită acestei morţi, duminica este socotită ziua bucuriei, ziua în care Iisus a înviat din morţi, iar noi, cuminecându-ne cu trupul şi sângele Domnului, sărbătorim Paştele din nou, după învăţătura acestui mărturisitor al Învierii Domnului, ce a fost numit de popor Gură de Aur. El ne învaţă că „după ce Mântuitorul ne-a neguţătorit învierea, se arăta rar. Se arăta ucenicilor în celelalte zile de peste săptămână sau duminica. După cum Domnul se ducea în fiecare sâmbătă în sinagogă, ca să îndeplinească legea, tot aşa, după ce a neguţătorit învierea şi a adus lumii arvuna, căuta să se arate duminica…, ca să pună temelia Sfintei Duminici. Sâmbetele luaseră sfârşit, şi au luat început zilele Domnului, adică ale învierii”.

Este de datoria fiecăruia dintre noi să ne străduim a gusta din aceste bucurii sfinte şi să nu lipsim de la Sfânta Liturghie în duminici şi sărbători, când Hristos Se jertfeşte euharistic spre mântuirea noastră. Prin rugăciunile pe care le înălţăm fiecare pe parcursul Sfintei Liturghii şi prin împărtăşirea cât mai deasă, după ce ne-am pregătit şi ne-am spovedit la preotul duhovnic, noi devenim participanţi activi, cu nădejde de moştenire a Împărăţiei lui Dumnezeu. În felul acesta se ajunge la o înţelegere duhovnicească a lucrurilor. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă pe creştini să vină cu tot dragul la biserică, pentru ca, luând învăţătură de aici, să poată sta, cu vitejie, împotriva uneltirilor diavoleşti. În alt loc el insistă: „Să alergăm aici la fiecare slujbă bisericească, la fiecare Sfântă Liturghie. De te arde pofta, vei putea-o stinge cu uşurinţă numai la vederea acestui locaş. De te mânii iute, vei adormi fiara cu înlesnire. De te asaltează o altă patimă, vei putea potoli tot viforul, vei face vreme senină în sufletul tău şi vei aduce peste el pace deplină”.

Şi Sfântul Macarie Egipteanul spune în acelaşi sens: „Sufletul care arată o astfel de credinţă dobândeşte darul ceresc; dorinţa lui îi este împlinită, cu prisosinţă, prin har; el slujeşte împăcat şi de voie Duhului Sfânt, sporeşte zilnic în bine, stăruie pe calea dreptăţii, rămâne neînduplecat şi fără nici o legătură cu cel rău şi nu întristează cu nimic harul. (Un astfel de suflet) se învredniceşte de mântuirea veşnică împreună cu toţi sfinţii al căror tovarăş şi însoţitor s-a făcut prin imitaţie, în lume”.

Neparticiparea la slujbele bisericeşti a fost pusă de la începutul creştinismului alături de cele mai grele păcate, atrăgând după sine şi cea mai grea pedeapsă pe care o poate primi un membru al bisericii aici, pe pământ, după cum reiese din canonul 80 de la Sinodul al VI-lea Ecumenic, ţinut la Constantinopol, între anii 691-692. Acest canon prevede că tot creştinul care, fără un motiv bine întemeiat, lipseşte de la Sfînta Liturghie trei duminici la rând cade sub afurisanie. Prin afurisanie se înţelege „excomunicarea din Sfânta Biserică prin îndepărtarea de la Sfânta Împărtăşanie, păcat echivalent cu caterisirea pentru clerul slujitor al Sfintelor Altare”.

Ştiind că din cauza păcatelor grele oamenii nu mai iubesc slujbele, Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă: „Şi tu, dar, de eşti păcătos, nu lipsi de la biserică. Nu lipsi nici dacă eşti drept, ca să-ţi sune mereu în ureche cuvintele Scripturii şi să rămâi drept, aducându-ţi aminte de împărăţia cerurilor şi de bunătăţile acelea pe care le-a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”.

Altă dată, predica: „De eşti păcătos, aleargă la Biserică ca să-ţi mărturiseşti păcatele şi să iei iertarea. Iar de eşti drept, aleargă şi tu cu smerenie ca să nu cazi din dreptate, că Biserica este liman amândurora”[20], sau „Aş vrea, dacă aş putea, spune, cu altă ocazie, Sfântul Părinte, să vă arăt sufletele celor care nu merg la Biserică, care nu participă la Sfintele Taine, care nu-L ascultă pe Dumnezeu; şi le-aţi vedea murdare şi respingătoare. Aşa cum trupurile nespălate sunt pline de mizerie şi duhoare, la fel şi sufletele care nu se curăţesc prin Spovedanie, prin Sfânta Împărtăşanie şi prin învăţătura duhovnicească, sunt pătate de păcat. Aşa cum ogoarele nearate se umplu de buruieni, la fel şi sufletele necultivate duhovniceşte se umplu de mărăcinii răutăţii”.

Şi Sfântul Macarie Egipteanul precizează: „Intră cineva în biserică să-şi plece genunchiul la rugăciune şi atunci inima i se va umple de o putere divină, iar sufletul i se bucură în Domnul”. De asemenea, mai adaugă Sfântul Macarie Egipteanul: „şi mintea lui intră într-o odihnă de nedescris. Şi cu cât mintea sfredeleşte şi se adânceşte în tainele lui Dumnezeu, pe atât zidul răutăţii care-i stă în cale, se dărâmă. În cele din urmă el ajunge să vadă şi să priceapă lucrurile cele mai presus de fire, ajunge acolo unde nu pot ajunge cei puternici, cei înţelepţi şi retorii, ajunge să priceapă sublimitatea minţii lui. Şi aceasta pentru că se preocupă de tainele divine; iar acela care nu are experienţă nu ştie să le preţuiască. De aceea creştinii dispreţuiesc lucrurile slăvite pe pământ şi le socotesc pe acestea gunoi, atunci când le compară cu acelea ale majestăţii divine care lucrează în noi”>>