Premianţii concursului de matematică „Minimat” şi-au primit diplomele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Micii matematicieni care au participat la concursul „Minimat” au fost premiaţi vineri de profesorii organizatori, evenimentul fiind organizat în sala de festivităţi a Colegiului Tehnic Decebal din Drobeta Turnu Severin.

Peste 100 de elevi de la mai multe şcoli din Mehedinţi şi alte nouă judeţe din ţară şi-au primit astăzi diplomele, în aplauzele dascălilor, dar şi a părinţilor care au ţinut să fie prezenţi la eveniment.

Concursul de matematică „Minimat” a ajuns anul acesta la a treia ediţie şi s-a bucurat acum şi de participarea unor şcoli din Serbia şi Bulgaria.

„Este un moment festiv şi de reală importanţă pentru învăţământul nostru. Avem premierea elevilor câştigători la concursul „Minimat” din acest an şcolar. A fost o participare de aproximativ 200 de copii. Ceea ce este demn de remarcat, zicem noi fără falsă modestie, este implicarea internaţională. E vorba de colaborarea foarte solidă pe care am avut-o şi sperăm să o avem şi în continuare şi să o dezvoltăm chiar cu şcoli din Serbia şi din Bulgaria. Avem în sală profesori din Serbia, cu care am colaborat foarte bine, subiectele au fost elaborate în română, dar s-a realizat traducerea şi în engleză pentru clasa a V-a, iar pentru clasele gimnaziale direct în limba sârbă”, a spus prof dr. Adrian Lupu, unul din organizatorii concursului.

Premianţii au primit diplomele cu emoţie şi spun că şi vacanţa de vară îşi vor rezerva timp şi pentru problemele de matematică.

„Subiectele mi s-au părut uşoare. Am venit la acest concurs fiindcă îmi place matematica”, a spus Maria Mădălina Umbrean, elevă la şcoala nr. 14 din Turnu Severin, care a primit premiul II.

Concursul de matematică a pornit la iniţiativa redactorilor prestigioasei reviste de matematică „Minimat”,  revistă care are o răspândire în 10 ţări. Practic,  redactorii publicaţiei de specialitate au folosit materialele din revistă pentru elaborarea  subiectelor respective.

Citeşte şi:

Olimpiada Satelor din Transilvania, eveniment unic în România, şi-a desemnat câştigătorii: Mihai Oşan a luat trofeul cu punctajul maxim:100 puncte

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite