Povestea unui mehedinţean care a reuşit la Paris
0
Un mehedinţean, fost poliţist, demonstrează că atunci când există seriozitate şi ambiţie, orice român poate reuşi dincolo de graniţe. A plecat din România imediat după 1989 cu gândul de a-şi clădi o nouă viaţă printre străini. Nu i-a fost uşor, dar a reuşit “cu multe lacrimi şi ambiţie”.
Primii ani după 1989 au adus multe schimbări în societatea românească, s-au schimbat valorile, mentalităţile, s-au spart multe bariere. Aşa se face că visul de odinioară al unui adolescent de a deveni poliţist, o tradiţie în familia sa, nu mai era îndestulător. După cinci ani de muncă în slujba legii, în 1990, Marius Bucă a ales să plece în străinătate. Lăsa în urmă părinţii, un loc de muncă sigur, dar libertatea câştigată în decembrie 1989 şi mirajul străinătăţii l-au făcut să nu se uite în spate. „Decizia a fost grea pentru că lăsam în urmă familia, atunci mi-a părut rău, dar acum nu regret”, îşi aminteşte Marius Bucă. A iubit profesia de poliţist, dar în acel moment a simţit că trebuie să facă o schimbare în viaţa sa. „Mi-a plăcut meseria de poliţist şi încă îmi place, în familia mea toţi sunt poliţişti, fratele, vărul, naşul. Mi-am dorit mult să devin poliţist, dar aşa era atunci, mai ales că am prins perioada cu Ceauşescu, iar după căderea lui toţi ne priveau bizar aşa că am ales să îmi refac viaţa printre străini. A fost greu, nu ştiam limba, am învăţat-o singur. Am fost practic ca un copil care a luat-o de la zero”, spune Marius Bucă.
Fuga din ţară nu a fost însă lipsită de peripeţii. A plecat la drum împreună cu alţi şapte bărbaţi, potrivit unui plan bine pus la punct de un individ, care ulterior s-a dovedit a fi unul necurat. “Cel care m-à adus era de lângă Severin, el à ştiut traseul, am fost opt în total. Au furat o maşină din Germania cu care am ajuns în Franţa la Toulouse, unde ne-am predat politic”, îşi aminteşte Marius Bucă. Promisiunile călăuzei că în Franţa va avea un loc de muncă bine plătit nu au fost nici pe departe reale. “Când m-au adus aici, m-au pus să cerşesc la magazin, ceea ce făceau majoritatea românilor şi dureros o mai fac şi acum. Când a venit un copil de vârsta fiului meu şi mi-a dat bani am început să plâng şi nu mai m-am întors acolo. Am fugit în Paris şi mi-am zis că de voi mânca pământ nu voi mai cerşi”, îşi aminteşte mehedinţeanul.
A început ca muncitor necalificat
În Paris a lucrat ca muncitor necalificat în construcţii, dar încetul cu încetul şi-a clădit propria afacere, iar acum este patronul unei firme de construcţii, cu o cifră de afaceri anuală de aproximativ 150.000 de euro. De şase ani este francez cu acte în regulă: “Nu à fost uşor să o iau de la zero, au curs multe lacrimi. De şase ani, de când am acte franceze, sunt shef de entreprises sau patron, cum vrei să zici, în construcţii. Să ştii că şi eu lucrez exact ca un muncitor, nu sunt cu fiţe, lucrez la una cu muncitorii, de multe ori poate mai mult ca ei”, spune Marius Bucă. A început cu lucrări în rigips, tavane false, ziduri din rigips, iar de doi ani s-a axat pe renovări de apartamente “de la à la z, la cheie cum se zice”. La firma sa are angajaţi doi români, un sârb şi un spaniol.
"Colaborez bine cu francezii, nu au rezerve çă sunt român deoarece toţi clienţii, majoritatea particulari, mi i-am făcut cum spun francezii <<bouche à oreilles>>, adică eşti prezentat din client în client, vorbesc de tine, bineînţeles dacă eşti serios şi lucrezi bine. Vreau să-ţi spun că au mare încredere să-ţi lase cheile pe mână cunoscându-te numai din auzite, ceea ce un român nu ar face”
spune Marius, acum în vârstă de 52 de ani. Împreună cu familia sa locuieşte la Pierrefitte sur Seine, o suburbie a Parisului.
„Nu am uitat că sunt român”
Nu a fost uşor să-i convingă pe francezi că românii sunt şi oameni cinstiţi, muncitori, serioşi, să le schimbe părerea proastă formată din cauza ţiganilor care cerşesc pe cheiurile Senei. “Francezii foarte greu ne au acceptat, mai ales de când cu ţiganii suntem băgaţi în aceeaşi oală cu ei, deşi avem acelaşi statut ca francezii”, spune mehedinţeanul.
Marea împlinire a românului Marius Bucă rămâne însă familia acestuia, soţia şi fiica sa Natalia Nina: “Soţia mea, Luţa, din Tîmna (Mehedinţi) şi fetiţa, Natalia Nina sunt sufletul meu. Împreună cu soţia am reuşit aici, lucrează la firma mea ca secretară şi ţine contabilitate primară la mai multe birouri în Paris. Muncim foarte mult, nu este o ruşine, de dimineaţă, ne trezim la ora 6,00 şi programul se termină undeva în jurul orei 20,00, dar suntem mulţumiţi. Avem tot ce ne am dorit şi tot ce nu am avut în trecut, atunci când am fost copil, iar fetiţei mele nu îi lipseşte nimic dacă e nevoie îmi dau şi viaţa pentru ca ea să o ducă bine”. Şi Marius Bucă, la fel ca mulţi alţi români plecaţi peste hotare, aşteaptă o schimbare în bine de la România, ţara pe care o poartă în suflet. „Noi românii care trăim în Franţa vedem România cu speranţă, o speranţă însă care se lasă aşteptată, o iubim, dar nu ne place ce se întâmplă. Mâine m-aş întoarce dacă totul ar fi OK, nu am uitat că sunt român”, spune Marius Bucă.
Citeşte şi:
FOTO Cei mai frumoşi români. Cornel Stroescu, un fermier care ne arată calea spre succes
Se încarcă comentariile...
