Poliţia de Frontieră Mehedinţi: Percheziţie la un depozit ilegal de alcool folosit de contrabandiştii din Călineşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întreaga cantitate de alcool a fost confiscată
Întreaga cantitate de alcool a fost confiscată

În urma unor acţiuni desfăşurate pe linia combaterii traficului cu produse accizabile, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu - I.T.P.F. Timişoara au confiscat 162 de litri de alcool dintr-o locaţie din localitatea Călineşti, judeţul Mehedinţi, folosită de contrabadişti ca depozit  ilegal.

Acţiunea operativă s-a desfăşurat în baza analizei de risc desfăşurate de poliţiştii de frontieră mehedinţeni şi a autorizaţiei de percheziţie emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

„În urma unor acţiuni informativ-operative, poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere al Sectorul Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin au obţinut date şi informaţii despre existenţa, pe raza localităţii Călineşti, a unui depozit clandestin de alcool de provenienţă Serbia”, a precizat comisarul şef Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.

Astfel, în după amiaza zilei de 23 octombrie a.c.,  între orele 14.00 –17.00,  poliţiştii de frontieră severineni, în baza autorizaţiei  de percheziţie emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Severin, au descins într-o locaţie aparţinând  lui  L. Anton,  în vârstă de 56  de ani, despre care se deţineau date că se ocupă cu traficul de produse accizabile.

La percheziţia efectuată în locuinţa aparţinând acestuia, oamenii legii au descoperit ascunse în diferite locuri din anexa gospodăriei cantitatea de 162 de litri de alcool de provenienţă Republica Serbia.

Alcoolul în valoare de 7000 de lei  a fost ridicat în vederea confiscării, iar in cauză s-a intocmit lucrare penala sub aspectul savarsirii infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriului României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita de 100000 de ţigarete.

Sancţiunea pentru săvârşirea unor asemenea gen de infracţiunii este pedeapsa cu închisoarea cuprinsă între 1 şi 4 ani.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite