Percheziţii în Mehedinţi la persoane bănuite de export ilegal de obiecte de patrimoniu. Bunurile valorează peste 1 milion de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Timiş, poliţiştii timişeni din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, efectuează astăzi trei percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Timiş, Hunedoara şi Mehedinţi, la persoane bănuite de export ilegal de obiecte de patrimoniu.

Acţiunea vizează trei persoane cu vârste între 29 şi 56 de ani, bănuite că, în perioada iunie - august a.c., ar fi deţinut şi încercat să valorifice, în ţară şi în străinătate, bunuri din patrimoniul cultural mobil, respectiv un vas neolitic şi o vioară veche.

Poliţiştii urmăresc depistarea şi ridicarea bunurilor a căror valoare este de peste un milion de euro.

Totodată, vor fi puse în aplicare trei mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse pentru audieri la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

În cauză, faţă de cei trei se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de spălare de bani, export ilegal de obiecte de patrimoniu şi tăinuire.

Activităţile se desfăşoară cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Mehedinţi şi I.P.J. Hunedoara. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al S.R.I..

Citeşte şi:

FOTO VIDEO  Traficanţi de minore din Caracal, săltaţi de “mascaţi”


 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite