Pensionar din Cioroboreni, tâlhărit în propria casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Budulan arată geanta în care ţinea banii FOTO Corina Macavei
Vasile Budulan arată geanta în care ţinea banii FOTO Corina Macavei

Un pensionar din localitatea mehedinţeană Cioroboreni a tras o sperietură sora cu moartea când s-a trezit cu un bărbat peste el în casă. Omul povesteşte că tâlharul l-a strâns de piept şi nu l-a lăsat până nu i-a dat banii.

Vasile Budulan, de 73 de ani, din satul Cioroboreni, abia şi-a revenit din sperietura groaznică prin care a trecut duminică seară. Omul povesteşte că se afla în pat lângă soţie, atunci când s-a trezit cu tâlharul peste el în casă. E adevărat, din cauza căldurii, lăsaseră uşa deschisă la casă, dar nu s-au gândit o clipă că cineva ar putea avea atâta tupeu să intre peste ei în casă.

Obosită, soţia dormea profund aşa că nu l-a văzut pe individ, însă Vasile Budulan a trecut prin clipe de coşmar. Individul aproape că l-a sugrumat şi ameninţându-l că-i ia viaţa l-a pus să-i dea bani. Omul nu s-a opus, iar hoţul i-a luat toate economiile.

„Dormeam cu uşa deschisă că era cald, cu nevastă-mea la perete şi eu la margine şi m-am pomenit cu unul peste mine. A venit, m-a luat de gât, nu am mai putut nici să vorbesc, m-a imobilizat de n-am mai putut. Ce să mai fac? I-am arătat unde este geanta cu bani. Au fost 1269 de lei şi 100 de euro. Mi-a spus să-i dau banii, că altfel îmi ia viaţa”, povesteşte Vasile Budulan, 73 de ani.

Nicoliţa Budulan spune că la un moment dat a avut impresia că vede în pragul uşii silueta unui bărbat, dar soţul a liniştit-o spunându-i că văzuse umbra sa.

„Eu, obosită, am adormit şi parcă aievea aşa a venit unul aici în uşă şi eu i-am spus lui Vasile: <<Veni, unul aici în uşă>>. <<A ţi se păru, fu umbra mea>>. Şi de unde că el a fost. A strigat vecina mea <<Ajutor, ajutor>>, dar era noapte, lumea dormea.  Atunci m-am deşteptat şi eu şi am ieşit afară. El a venit pe muţeşte”, spune Nicoliţa Budulan.

Un vecin care locuieşte vizavi de casa familiei Budulan spune că l-a văzut pe tâlhar când a sărit gardul, a fugit după el până la marginea satului, dar nu a reuşit să pună mâna pe el.

„Era într-un şort,  în pielea goală şi desculţ. L-am văzut când a sărit curtea, era târziu, cam 11,30 şi a luat-o la fugă. L-am alergat până la marginea satului, dar nu am reuşit să-l prind şi când m-am întors mi-a spus vecinul că a intrat peste el în casă, că l-a luat de piept şi i-a luat banii din casă. Eu am sunat la 112 şi am anunţat poliţia”, zice Dumitru Alfirii, vecinul familiei Budulan.

Poliţia face cercetări în acest caz. Localnicii spun că în aceeaşi noapte s-a mai dat o spargere la un alt imobil din satul Cioroboreni şi ei bănuiesc că autorul ar fi acelaşi.

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite