Orşovenii se încălzesc de 20 de ani cu lemne, dar sunt somaţi să-şi dărâme magaziile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orşovenii sunt somaţi să-şi dărâme magaziile FOTO Corina Macavei
Orşovenii sunt somaţi să-şi dărâme magaziile FOTO Corina Macavei

Să stai la bloc şi să te încălzeşti cu lemne la sobă pare de necrezut pentru anul în care trăim. Şi totuşi acest lucru se întâmplă în România, la Orşova, un mic orăşel din judeţul Mehedinţi, care are şi statutul de municipiu.  Datoriile acumulate de locatari, dar şi majorarea preţului carburanţilor au determinat furnizorul de agent termic să se retragă de pe piaţă. Prin urmare, orăşenii au fost nevoiţi să găsească metode alternative de încălzire.

Deşi municipalitatea nu a rezolvat problema termoficării, culmea este că orşoveniii au primit somaţii din partea Primăriei Orşova ca până în data de 8 august să renunţe la magaziile de lemne din faţa blocurilor. Oamenii sunt îngroziţi de situaţie întrucât nu au unde să-şi depoziteze lemnele. În schimb, municipalitatea propune realizarea unui depozit centralizat.

„Dacă o desfac, ce fac?”

Doamna Tatiana Neagoe nu concepe ca baraca sa de câţiva metri pătraţi din faţa blocului să fie dărâmată. „Dacă o desfac, ce fac, unde ţin lemnele? Ne facem şi noi barăci ca toată lumea, că asta e, oriunde aţi lua-o, e plin de barăci ca să putem să avem lemne că noi nu avem încălzire. Oraşul nu are încălzire”. Cu privire la propunerea Primăriei de a depozita lemnele într-un singur loc, femeia s-a arătat total nemulţumită, invocând problema transportului. „Ce facem? Cărăm cu sacii? Depinde şi de primar, ce vrea să facă cu oraşul acesta, dacă vrea să facă încălzire şi mai bine! Dacă nu să ne lase aşa cum suntem”, a mai spus femeia.

„Deja miroase nasol”

Pe de altă parte, un alt domn susţine că barăcile ar trebui desfiinţate în condiţiile în care s-ar face un alt sistem de încălzire. „Toată lumea are magazie, este încălzire pe lemne, toată lumea are şi nu ştiu ce soluţie ar avea. Numai dacă trecem la altă încălzire. Eu nu văd altă soluţie dacă desfiinţează aceste barăci. Într-un depozit centralizat e mai rău, unde este lucru amestecat... deja miroase  nasol”, a declarat domnul Eugen din Orşova. O altă femeie din Orşova, Elisabeta Pîrvu, este împotriva depozitului centralizat întrucât acolo lemnele fiecărui locuitor nu pot fi supravegheate şi ar putea fi furate. „Unde băgăm noi lemnele, într-o cameră cu noi? E o cameră singură şi noi nu avem cum să ne încălzim. Nu ştiu ce vom facem, avem copii. Noi dăm banii, dacă ni le fură alţii! Din patru milioane pensie ne chinuim să dăm trei milioane pe o maşină de lemne să le fure. Nu se poate la comun că la noi se fură, se ia unul de la altul. Nu se poate, vă spun că nu se poate, că vede că ăla are mai multe, ăla are mai puţine”, a explicat femeia.

Blocurile brăzdate de coşurile de fum

Imediat după 1990, sistemul centralizat de încălzire al oraşului a fost pus pe butuci. Rând pe rând marile unităţi economice ale Orşovei au fost închise, iar localnicii sărăciţi peste noapte nu au mai putut plăti facturile la încălzire şi apă caldă. Şi-au montat sobe, iar cei cu dare de mână şi-au cumpărat în ultimii ani centrale de apartament. Aşa se face că la ora actuală nu există un bloc în Orşova, care să nu fie brăzdat de coşurile de evacuare al fumului. Imaginea este dezolantă şi nu face cinste unui orăşel, cu pretenţii de localitate turistică. Cel puţin aşa au numit-o toţi cei care s-au perindat la conducerea primăriei locale.

Citiţi şi:

Aspect dezolant la Orşova după ce a fost golit lacul de acumulare

Mii de pet-uri şi resturi menajere au poluat golful Cerna la Orşova

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite