Lucrări de modernizare la ambulatoriul de specialitate al Spitalului Judeţean Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Judeţean Mehedinţi FOTO Alexandra Georgescu
Spitalul Judeţean Mehedinţi FOTO Alexandra Georgescu

Vineri a fost lansată în sistemul public licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare, modernizare şi extindere a ambulatoriului de specialitate al Spitalului Judeţean Drobeta Turnu Severin.

Data limită până la care se aşteaptă ofertele agenţilor economici este 26 noiembrie a.c., valoarea achiziţiei fiind de aproape 3,4 milioane lei pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor.

“Trebuie spus că atunci când am gândit acest proiect, am avut în vedere înfiinţarea de noi cabinete şi dotarea acestora pentru ca pacienţii să poată fi trataţi în ambulatoriu pentru mai multe afecţiuni. Astfel, cea mai mare sumă din cadrul proiectului, aproximativ şase milioane lei, este destinată achiziţiei de aparatură.”, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu.

În urma implementării proiectului, se va moderniza ambulatoriul actual, se va construi un nou corp de clădire în vecinătatea celui existent, se vor realiza alei şi trotuare de circulaţie pietonală, precum şi amenajări peisagistice.

Totodată, se vor dota cabinetele medicale cu aparatură şi mobilier şi se vor înfiinţa alte cabinete pentru specializări ca: dermato-venerologie, nutriţie şi boli metabolice, hematologie, psihologie medicală, evaluare psihologică, destinate diagnosticării şi tratării pacienţilor în regim ambulatoriu.

Valoarea totală a investiţiei este de 12 055 298,60 lei.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite