FOTO Jurnal de război. 70 de ani de la bombardamentele asupra Severinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casă distrusă în timpul bombardamentelor FOTO expusă la expoziţia artistului Stelian Gagiu
Casă distrusă în timpul bombardamentelor FOTO expusă la expoziţia artistului Stelian Gagiu

La data de 15 aprilie 1944, ora 23.00, în seara de Paşti, Severinul a fost lovit de primul bombardament al aviaţiei engleze asupra României. A doua zi, în 16 aprilie, alte 100 de avioane americane au aruncat bombe asupra oraşului. Atacurile au lovit portul, gara, aerodromul şi parţial oraşul. În total, asupra oraşului de la Dunăre s-au efectuat 11 raiduri militare.

Evenimentele cărora le-au căzut victime peste 250 de severineni au fost aduse în atenţia publicului de artistul plastic, Stelian Gagiu, care a organizat la Turnu Severin o expoziţie de fotografii şi document din acele vremuri. Expozitia reuneşte o serie de fotografii realizate la sol, dar şi alte fotografii  realizate de aviaţia anglo -americană.

„Am încercat prin această expoziţie să adun la un loc documente şi fotografii despre acele evenimente. A fost foarte greu să adun aceste materiale, Turnu Severin este un oraş mic, documentele le strâng cam de un an de zile de când am început să mă gândesc să organizez această expoziţie. Multe dintre documente provin din Arhivele Naţionale Române din Mehedinţi, Arhivele Naţionale din Londra, Arhivele Naţionale din Statele Unite şi Scoţia. Un prieten din Serbia mi-a povestit că îi spunea bunica lui că în timpul bombardamentelor de noapte executate de aviaţia engleză era atât de multă lumină încât vedeai să bagi aţa în ac. Practic, înainte să bombardeze ei aruncau cu paraşute luminoase ca să vadă zona bombardată”, a spus Stelian Gagiu.

Pentru aviaţia anglo-saxonă, Severinul era văzut ca un punct strategic, dată fiind poziţia sa la graniţă. „Oraşul a fost văzut ca un punct important şi strategic şi militar, aici pe Dunăre fiind port, staţie de cale ferată şi România evident ca ţară aliată Germaniei era vizată în aceeaşi măsură ca şi Germania însăşi, astfel încât în noaptea de Paşti 1944 o parte din avioane au avut ca ţintă oraşul Turnu Severin. În folclor se spune că aviaţia ar fi văzut de la înălţimea respectivă oamenii care se întorceau de la înviere cu lumânările aprinse”, spune directorul Arhivelor Naţionale Mehedinţi, dr. Tudor Răţoi.

Focul se vedea în comunele învecinate

În noaptea de Paşti, pe 15 aprilie 1944, începând cu orele 23,20, o formaţie de aproximativ 30-40 de avioane a bombardat Severinul, lansând bombe incendiare şi explozive. A doua zi, Turnu Severin a fost bombardat din nou, de la orele 10,30 până la 12,10. Bombardamentul a fost executat cu aproximativ 100 de avione.  Pentru severinenii care au trăit acele clipe, comemorarea acestor evenimente este dureroasă. Au trecut 70 de ani de atunci, dar martorii acelor vremuri îşi amintesc ca şi cum ar fi fost ieri tot ceea ce s-a petrecut atunci. Sunetul alarmei, care atenţiona populaţia în fiecare zi, încă se păstrează în memoria severinenilor, care au pierdut atunci persoane dragi ori casele le-au fost distruse de bombardamente.

„Bombardamentele în Severin au început în noaptea de Paşte pe 16 aprilie 1944, când ieşeam cu lumânări de Înviere ne-am pomenit cu o escadrilă de aviaţie şi au început să arunce bombe, parcă erau lumânări aprinse pe cer. Severinul atunci a fost bombardat în special cu bombe incendiare. A fost un foc cumplit, focul de aici din acea noapte, se vedea din toate comunele îndepărtate ale judeţului nostru. Partea proastă a fost că în gară a fost şi un tren, un marfar care avea muniţie şi a explodat şi aceea şi vă daţi seama, gara distrusă, linia ferată la fel, fiindcă de fapt asta s-a şi urmărit, să întrerupă circulaţia şi pe Dunăre, şi pe calea ferată ca frontul să nu mai poată fi aprovizionat sau să îngreunăm retragerea nemţilor pentru că ei trebuiau să se retragă acum. După aceea, ei au repetat bombardamentul de cel puţin 10-12 ori , de data aceasta cu bombe de distrugere”, îşi aminteşte fostul copil de trupă,  lt. Col. (r) Dumitru Petcu, care la vremea respectivă avea 16 ani. 

Au murit peste 250 de oameni

Datele statistice arată că în Severin au fost distruse atunci peste 100 de clădiri, printre care amintim gara, magaziile, depoul şi atelierele CFR, uzina electrică şi de apă, clădirile Regimentului 37 artilerie, Spitalul Grecescu, Prefectura judeţului, Poliţia oraşului, Spitalul Militar,  Camera Agricolă, Administraţia Financiară, Secţia de Pompieri, Legiunea de Jandarmi. Majoritatea clădirilor de pe bulevardul Carol au fost distruse, iar la periferie numeroase clădiri au fost incendiate. În ambele bombardamente au pierit peste 250 de persoane şi au fost numeroşi răniţi. Şi-a pierdut viaţa atunci şi primarul Severinului,  Emil Forţer, fost colonel de roşiori în rezervă, care în timpul primului război mondial fusese comandantul unui escadron de roşiori. Edilul şef a murit în centrul Severinului şi în acelaşi timp casa sa a fost complet distrusă de bombardamente.

„110 clădiri au fost distruse complet, aş aminti vila Burileanu, o superbă construcţie în stil gotic, care se afla chiar în centrul oraşului, liceul de fete, alte clădiri importante şi să mai spun că în afară de obiective cum au fost depoul, calea ferată, gara, triajul, depoul de locomotive, Întreprinderea Cloşani, Întreprinderea de Apă, au fost bombardate şi şcoli, dar şi spitalul Grecescu, Spitalul Militar şi 33 de străzi, care au avut de suferit de pe urma raidurilor aeriene. Alte 113 clădiri au fost incendiate şi 1800 şi ceva de clădiri au avut de suferit datorită suflului exploziilor. Sigur peste 200 de oameni şi-au pierdut viaţa, un număr mare de persoane au fost rănite, o perioadă tristă şi pe care nimeni nu ar dori-o să se mai repete”, spune profesorul de istorie Mircea Borcoman.

Jurnal de război

16 aprilie 1944, Aerodromul Turnu Severin, Romania

Alarma s-a dat in corturile echipajelor la orele 04.15 dimineata. Dupa ce am luat micul dejun a urmat o informare rapida, facuta de Maiorul Dickerson, despre misiunea din acea zi . Maiorul J.R. Sinclair a decolat la orele 7.30, fiind liderul formatiei, urmat de alte 32 de avioane B-24, la intervale de 45 de secunde. Capitanul Kenneth W. Gruber si primlocotenentul Dave E. Tavel se aflau in fruntea celei de-a doua unitati. Tinta zilei era reprezentata de statiile de triaj din Brasov, Romania, dar din cauza vremii formatia s-a vazut obligata sa bombardeze o tinta de importanta secundara, aerodromul din Turnu Severin, de asemenea situat in Romania.
Doua bombardiere s-au intors devreme, unul din cauza pierderii de gaz din cel de-al doilea rezervor iar celalalt a avut o scurgere la un rezervor din aripa dreapta.
Aceasta a fost o misiune de referinta, pentru ca escorta de vanatoare a formatiei a fost oferita de 30 din noile avioane Mustang  P-51 si 30 de avioane P-38 Lightning. La locul tintei nu era aparat de  o artilerie antiaeriana si nici un avion inamic. Vremea in zona obiectivului a fost foarte buna, cu exceptia unui strat de nori cirrus situat la altitudine, deasupra formatiei noastre la aproximativ 7000 de metri, avand o vizibilitate pe o raza de 20 de km. Temperatura aerului de afara la 4500 de metri  era de -12ºC. Geamul a fost aruncat din bombardierele noastre  pentru a deruta radarul inamic.
Formatia noastra si-a demonstrat inca o data precizia bombardamentului, cand 30 din bombardierele sale au lansat 74,75 de tone de bombe a cate 250 de Kg asupra aerodromului din Turnu Severin la orele 10:50 de la o altitudine de 5500 de metri  in cazul primei unitati a formatiei noastre si de la 4500 de metri in cazul celei de-a doua, pe o axa de atac de 281 grade magnetice. Noua poze au fost facute zonei bombardate. Rezultatele atacului au fost excelente, o retea de bombe acoperind intreaga zona a obiectivului, in special zona hangarului, fiind vazute numeroase incendii si o mare explozie.
Un bombardier din formatie nu a lansat bombele asupra tintei deoarece, ochitorul se afla in cabina de pilotaj, reparand masca sa de oxigen, cand formatia a lansat bombele asupra obiectivului. Astfel, el a adus 10 bombe a cate 250 de kg fiecare, inapoi acasa. Un alt bombardier a ramas cu o bomba de 250 kg agatata de cremaliera si a fost adusa inapoi la baza noastra.
Vremea de-a lungul traseului a fost buna, avand doar o portiune unde erau nori altocumulus care acopereau 7 zecimi din zona.
Formatia de 30 de avioane Liberator s-a intors la baza noastra la orele 13.07, timpul de zbor inregistrat fiind de 5.45 ore. Acesta a fost cu adevarat un zbor de rutina pe care l-am ratat,  intrucat nu au fost avioane de vanatoare si nici artilerie antiaeriana inamica. Toate avioanele s-au intors acasa in siguranta. Aceasta a fost cea de-a 25-a misiune acreditata a formatiei, din cele 32 de misiuni de zbor efectuate din Italia.

Grupul de bombardament 456 Colonel Robert E. Capps 16 aprilie 1944, Aerodromul Turnu Severin, România

Citiţi şi:

Eliza Constantinescu, una din doamnele distinse şi energice ale societăţii severinene. Soţia primarului Severinului s-a implicat în activităţi caritabile

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite