FOTO O familie din Bibăn a rămas fără casă şi cere ajutor
0Au rămas sub cerul liber în această iarnă din cauza unui incendiu care le-a distrus toată agoniseala de-o viaţă. Acum cer ajutorul pentru a-şi reface casa, ajutor însă care însă întâzie din partea autorităţilor locale.
În această iarnă necazul a dat peste familia Buşe din satul Bibăn, aparţinător comunei mehedinţene Pădina Mare. O mână criminală a pus focul lângă pătulul plin cu grâne, iar flăcările s-au extins cu repeziciune şi la casă. Pompierii sosiţi la faţa locului nu au mai putut salva nimic, aşa că focul a mistuit toată averea familiei strânsă într-o viaţă. Soţii Buşe împreună cu fiica şi ginerele dorm acum într-o magazie de vară în care au amenajat două camere.
„Incendiul a fost pe 2 februarie, eu am fost plecată la Turnu Severin, m-a sunat cineva de aici din localitate că îmi arde casa, am ajuns în cel mai scurt timp cu maşina, am găsit pompierii, a venit o singură maşină, a doua maşina nu a mai venit. Au plecat şi mi-au lăsat focul nestins. Nu am rămas cu nimic. Magazia cu grâu şi porumb a ars în totalitate, nu am nimic, casa mi-a ars în totalitate, am rămas numai cu fundaţia, mi-a ars bucătăria, acoperişul. Nu am rămas decât cu două cămeruţe de vară în care locuim eu şi părinţii mei şi cu soţul meu”, povesteşte Gheorghiţa Stănescu, fiica familiei Buşe.
Au cerut ajutor de la Primărie, care dispune de utilaje şi ar putea să le aducă o maşină de nisip. Dar ajutorul întârzie ...
„Tatăl meu are handicap de gradul I, sunt însoţitor la el. Am fost, am stat de vorbă cu primarul şi viceprimarul şi le-am cerut o rabă de piatră şi una de nisip, în rest am zis că mă descurc eu aşa cum pot. Mi-au promis că după Paşti îmi aduc piatră, dar să plătesc eu motorina. Am acceptat şi lucrul acesta, dar nu mi-au mai adus piatra. Am fost a doua oară acum o săptămână, am stat de vorbă cu vicele şi mi-a spus că nu poate să-mi aducă”, spune Gheorghiţa Stănescu.
Soţii Buşe nu mai au puterea de a-şi reconstrui casa arsă din temelii. Privesc neputincioşi spre fundaţia casei, singura care a rămas în picioare. „Nu mai avem nimic, mi-a ars tot până la vatră, şi acum aşteptăm moartea să ne ia, încolo nu mai aşteptăm nimic. Nu ne ajută nimeni cu nimic, în nicio parte nu ne-a ajutat nimeni, nici Primăria. Suntem bătrâni şi bolnavi, avem 77 de ani”, spune cu lacrimi în ochi Sava Buşe. „Plâng de durere, nu ne-au ajutat cu nimic, de unde nu ie nici Dumnezeu nu ia, este o carieră de unde ar putea să ne aducă piatră...”, spune Gheorghe Buşe.
Bibăn e un sat prea micuţ, izolat, unde trăiesc 100 de suflete. Sătenii din Bibăn vorbesc că atunci când a fost vorba de votare primarul nu a adunat aici decât 10 voturi, aşa că nu e deloc interesat să ajute comunitatea.
„Toţi suntem necăjiţi aici în sat. Noi suntem izolaţi aici, nu vine nimeni pe aici, vin două-trei zile când sunt votările şi pe urmă nu mai dă nimeni pe aici, până la patru ani nu mai vezi pe nimeni pe aici. Am auzit pe la oameni că au spus că n-au luat decât 10 voturi de aici din sat, de asta nu ne ajută ori cine ştie ce motiv au”, spune Bebe Mirea, un localnic din Bibăn.
În faţa jurnaliştilor, viceprimarul a promis că în cel mult o săptămână va pietrui uliţele din satul Bibăn şi că va ajuta şi familia Buşe.
„Le-am spus că avem acum în derulare să băgăm nişte piatră pe drumul care duce spre Bibăn şi totodată îi ajutăm atunci că nu putem în fiecare zi să stăm acolo, am ajutat oameni şi la Iablaniţa, la Pădin Mare, am avut şi acolo probleme”, a spus viceprimarul Jenică Cotolan de la Primăria Pădina Mare.