Atitudine de miliţieni. Un tânăr s-a trezit cu dosar penal pentru că şi-a pus pe Facebook o poză cu o puşcă de jucărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eduard Boţilă, în fotografia care i-a făcut probleme FOTO:FACEBOOK EDUARD BOŢILĂ
Eduard Boţilă, în fotografia care i-a făcut probleme FOTO:FACEBOOK EDUARD BOŢILĂ

Unul din martorii din dosarul în care cap de afiş este baronul PSD de Mehedinţi, Adrian Duicu, s-a trezit cu dosar penal fiindcă a postat pe Facebook o fotografie cu o armă de vânătoare în mână, deşi nu avea permis pentru o armă letală.

Eduard Boţilă, un mehedinţean care se numără printre martorii în dosarul baronului PSD de Mehedinţi Adrian Duicu, a postat pe Facebook, în luna decembrie 2014, două fotografii în care apare cu o armă de vânătoare în mână. Drept urmare, bărbatul s-a trezit cu un dosar penal care a fost trimis spre soluţionare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Orşova.

„În urma monitorizării reţelelor de socializare, a fost identificată fotografia în care apare persoana respectivă. Poliţiştii Serviciului de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au sesizat şi au întocmit un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, persoana respectivă apărând în fotografia respectivă cu o armă de vânătoare în mână. Acesta posedă permis de armă neletală“, a declarat Nicolae Lohon purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi.

Urmărirea penală a fost începută in rem (pentru faptă). Reprezentanţii IPJ Mehedinţi mai spun că Eduard Boţilă a fost audiat pe data de 9 ianuarie. „Nu s-a stabilit dacă este o armă reală sau de jucărie şi nici dacă s-a tras sau nu cu arma respectivă. Acum se continuă cercetările şi se adună probele“, a mai spus Lohon. În ceea ce priveşte faptul că mulţi oameni îşi pun poze cu arme pe reţele de socializare, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi a mai spus: „Oricine îşi pune o fotografie cu o armă pe Facebook şi nu are permis pe port-armă poate fi cercetat penal“.

„E o fotografie cu o machetă“

La rândul său, Eduard Boţilă a precizat că a fost pe data de 9 ianuarie la Poliţie, dar doar pentru o discuţie, şi i s-a spus că urmează să fie chemat într-o altă zi pentru audieri. „Nu am fost chemat până acum pentru audieri. Nu mi-au cerut arma atunci când am fost pe 9 ianuarie la Poliţie“, a spus Boţilă.

De asemenea, mehedinţeanul a negat că în poză apare o armă adevărată. „Este o fotografie cu o machetă, o armă de jucărie, şi deţin permis de armă de şase ani. Este o fotografie de Facebook, postată de mine, care nu are nicio relevanţă, nu am făcut uz de armă, aşa cum sunt acuzat. Reţelele de socializare sunt pline de astfel de fotografii“, a mai declarat Eduard Boţilă.

Cine este Eduard Boţilă

Eduard Boţilă şi tatăl său, Marian Boţilă, secretarul Primăriei Orşova, sunt martori în dosarul de corupţie în care este inculpat baronul PSD de Mehedinţi, Adrian Duicu. De altfel, Marian Boţilă crede că de aici i se trage fiului său acest dosar penal.

„Poliţia şi celelalte instituţii deconcentrate din judeţul Mehedinţi continuă acţiunile pe care le-au făcut în urmă cu un an, când au controlat firma fiului meu şi au aplicat amenzi în cuantum total de 800 milioane de lei vechi, amenzi pe care ulterior le-am câştigat în instanţă. Iată că sunt instituţii ale statului care îi sprijină în continuare pe Adrian Duicu şi ceilalţi doi inculpaţi, Constantin Popescu şi Ştefan Ponea“, a spus Marian Boţilă.

Secretarul Primăriei Orşova este funcţionarul public care a fost dat afară din Primăria Orşova de trei ori din cauza faptului că devenise o persoană incomodă grupării de interese Duicu-Popescu-Ponea, în momentul de faţă reuşind să revină pe funcţie. Bărbatul are 11 sentinţe judecătoreşti câştigate cu Primăria Orşova. Eduard Boţilă a fost consilier PSD în CL Orşova, dar în vara anului 2013 şi-a dat demisia.

CITIŢI ŞI:

Baronul PSD de Mehedinţi, Adrian Duicu, rămâne în continuare în arest la domiciliu

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite