Cum a trecut peste criză o afacere cu flori din Turnu Severin. Salvarea a venit de la românii plecaţi în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florile care ajung pe piaţa din Drobeta Turnu Severin sunt crescute în serele de la Cerneţi, un sat aflat la marginea municipiului. Proprietarii serelor spun că nu a fost deloc uşor să treacă peste criză, mai ales că severinenii cumpără flori doar pentru evenimente speciale.

Se spune că florile sunt cel mai frumos mesager al iubirii. Severinenii care ajung la florăria din centrul oraşului se opresc să admire florile care sunt crescute în serele amenajate în satul Cerneţi, feeria de culori, prezentă în florile de toate felurile, fiind o privelişte cu adevărat încântătoare.

Puţini ştiu câtă muncă se află în spatele acestei afaceri cu parfum de floare. Ana Blagoe, proprietara florăriei, spune că în 20 de ani de căsnicie nu şi-a luat nicio zi de concediu. Împreună cu soţul său şi zece angajaţi supraveghează la bunul mers al afacerii, care nu poate fi lasată deloc din mână.

Imediat după revoluţie, soţii Blagoe şi-au deschis o afacere, mai întâi pe producţie de legume, apoi vânzarea de flori şi în cele din urmă s-au oprit la producţia de flori şi plante ornamentale.  Primele sfaturi le-a primit chiar de la părinţi, foşti profesori, care în timpul liber îngrijeau o mică grădină de lângă casă. De altfel, Cerneţiul este celebru pentru hărnicia locanicilor foarte pricepuţi în cultivarea legumelor.

image

Microbul pentru flori

„A început de la microbul pentru flori, iar apoi am făcut echipă cu soţul.  Tot ceea ce a ţinut de partea tehnică este construit de el. Eu m-am ocupat de desfacere şi de producţie. Iniţial am făcut comerţ cu flori, apoi am văzut că sunt foarte scumpe şi încet încet am trecut la producţie. Ce am câştigat din vânzarea lor am investit. La ora actuală avem şi o florărie construită în oraş ca să ne asigurăm desfacerea”, povesteşte Ana Blagoe. Încet-încet, afacerea s-a extins pe o suprafaţă de 10.000 mp, iar acum soţii Blagoe gestionează cea mai puternică afacere din domeniul producţiei şi vânzărilor de flori şi plante ornamentale din Mehedinţi.

image
„Suntem cunoscuţi în Mehedinţi, în primul rând pentru diversitate. Am plecat de la noi doi, iar acum mai avem şi 10 salariaţi. În momentul de faţă afacerea ne asigură un trai decent”, mai spune Ana Blagoe.

Cheia succesului

Acum în serele de la Cerneţi se înfiinţează culturile pentru florile de primăvară, adică primule, panseluţe, zabile, lalele. Crizantemele au ajuns deja pe piaţă, la fel şi tufănelele la ghiveci.

Ana Blagoe ne dezvăluie şi cheia succesului în această afacere:  „În primul rând perseverenţa şi să nu dai înapoi ori de câte ori pierzi fiindcă sunt foarte multe pierderi. Nu avem niciun concediu făcut în 20 de ani de căsătorie”.

image

Nu a fost uşor deloc să treacă peste criză, mai ales că severinenii cu greu mai bagă mâna în buzunar să cumpere un buchet de flori. Atunci când o fac au un motiv anume, fie o zi onomastică, o cununie sau alt eveniment deosebit. Pare greu de crezut şi totuşi cei care au reuşit să salveze această afacere sunt tocmai severinenii care au fost nevoiţi să plece în străinătate pentru a-şi face un rost. De acolo, de departe, nu au uitat frumosul gest de a trimite un buchet de flori celor dragi, aşa că apelează la serviciile florăriei.

„Având în vedere situaţia economică a oraşului nostru, că este şi depopulat, mai avem doar pensionari şi bugetari, ne salvează foştii clienţi care atunci când erau mici cumpărau flori pentru şcoală. Astăzi lucrează la NASA, în Londra, în Belgia, Olanda. Mă sună <<e ziua mamei, trimite-i te rog un buchet de flori>>. Trăim din aceste servicii, sunt comenzi numeroase şi nouă ne-au prins bine pe timp de criză”, explică Ana Blagoe.

Citeşte şi:

EXCLUSIV Cum a ajuns un român dealer la cea mai mare bursă de flori a planetei, din Amsterdam

Afaceri cu plante aromatice la ghiveci. Cum să faci bani din pasiuni

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite