Creşte numărul turiştilor care vizitează judeţul Mehedinţi
0Conform ultimelor date statistice furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Mehedinţi, turismul în Mehedinţi a crescut. Raportul a fost realizat cu ajutorul datelor oferite de unităţile de cazare din municipiu şi judeţ.
În luna iunie 2017, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au crescut cu 35,2 %, iar înnoptările au crescut cu 40,3 %.
Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români au reprezentat 87,4 % în luna iunie 2017, iar în luna iunie 2016 au reprezentat 86,2 %. Pe tipuri de structuri de primire turistică, sosirile înregistrate în hoteluri deţin ponderea cea mai mare: 47,3 % în iunie 2017 şi respectiv, 45,7 % în luna iunie 2016.
Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români au reprezentat 87,6 % în luna iunie 2017, iar în luna iunie 2016 au reprezentat 85,6 %. Pe tipuri de structuri de primire turistică, înnoptările înregistrate în hoteluri reprezintă 49,9 % în iunie 2017 şi respectiv, 49,6 % în luna iunie 2016.
Punctul forte rămâne în continuare Clisura Dunării, dar şi zona de nord a Mehedinţiului devine atractivă pentru turiştii care iubesc muntele.