Ţeapă marca Strehaia: A prejudiciat bugetul de stat cu peste 1.200.000 de lei “livrând” marfă în Italia şi Cehia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazurile de evaziune fiscală în care sunt implicaţi cetăţeni rromi din Strehaia continuă să rămână în atenţia poliţiştilor mehedinţeni. Un nou dosar a fost instrumentat în acest sens, prejudiciul adus bugetului de stat depăşind suma de 1.200.000 de lei.

La data de 12 octombrie a.c., poliţiştii specializaţi în investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi au reţinut în baza unei ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, un bărbat, de 28 de ani, din Strehaia, pentru evaziune fiscală, cercetat într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

“Din cercetări a reieşit că, în perioada 2008 – 2011, bărbatul, administrator al unei societăţi comerciale din Strehaia, a înregistrat în contabilitate facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive (reprezentând livrări de mărfuri în spaţiul intracomunitar respective Italia şi Cehia) în valoare de aproximativ 1 milion de euro,  pentru care ar fi dedus ilegal taxa pe valoare adăugată şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit”, spune Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 1.200.000 de lei. Cel în cauză urmează să fie prezentat magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite