Vremea scrumbiei: de ce se poate pescui doar primăvara cel mai bogat peşte în Omega 3. Reţete tradiţionale delicioase

Scrumbia este peştele-vedetă în această perioadă a anului. Timp de două luni şi jumătate, cu excepţia sectoarelor de Dunăre unde este prohibiţie, pescarii s-au mutat în bărci şi aruncă setcile în apă pentru a prinde peştele gras.

Zona cea mai bogată în scrumbie este Sfântu Gheorghe, zonă care în anii '70–'80 era vestită pentru pescuitul la sturioni. 

„În perioada când pescuia tatăl meu, povesteşte Eduard Acsente, din Sfântu Gheorghe, se prindeau şi 3 - 400 kilograme pe zi într-o singură toană, o plasă de pescuit specială. Dar au fost şi ani în care se prindeau doar 20 de kilograme. Scrumbia trebuia să înceapă să apară la sfârşitul lui februarie, însă, din cauza frigului, s-a putut prinde după jumătatea lui martie. Producţia este medie“.

Scrumbia este un peşte de sezon, care trăieşte în Marea Neagră şi în perioada aceasta, timp de două luni şi jumătate intră pe Dunăre pentru a-şi depune icrele în bancuri foarte mari. Bancuri mari de scrumbie migrează în apa dulce ridicându-se până aproape de suprafaţă, apoi coborând la fund, în valuri. În momentul în care intră în Dunăre, peştele este puţin dezorientat şi acolo pescarii din Sfântu Gheorghe îl prind cel mai bine. 

La Sfântu Gheorghe, viaţa localnicilor se schimbă total în această perioadă. Bărbaţii, cu toţii pescari, sunt  implicaţi 100% în campania de pescuit scrumbie. În fiecare barcă sunt doi pescari care aruncă setcile speciale în apă, de-o parte şi de alta a Dunării, la interval de 45 de minute. Întinderea plaselor durează o oră, iar alte două ore pregătirea setcilor.

Scrumbia este un peşte care se hrăneşte cu plancton şi moluşte, iar în momentul în care intră pe Dunăre, pentru a se pregăti să facă faţă migraţiei, se hrăneşte în apropierea gurilor de vărsare a Dunării în mare. În apa salmastră (apă dulce amestecată cu apă sărată) el se îngraşă foarte mult, pentru a rezista procesului de migraţie pe Dunăre pentru a-şi depune icrele. Un peşte care a depus icrele este foarte slăbit, arată straniu, numai capul rămâne de el, iar corpul este subţire şi lung.

Pescarii fac mulţi bani în această perioadă a anului. La cherhanale, ei vând kilogramul de scrumbie cu 15 lei. Aici, peştele se spală şi se dă cu gheaţă, apoi pleacă către restaurante şi în pieţe, unde preţul i se dublează.

Eduard Acsente, care este şi ghid în zonă, spune că vrea ca tradiţia pescuitului de scrumbie să fie cunoscută de turişti, astfel că, pentru a revigora turismul în extrasezon, va organiza un festival al scrumbiei la Sfântu Gheorghe, în perioada 28 aprilie – 1 mai. 

Zone de prohibiţie

Conform legislaţiei în vigoare, prohibiţia este instituită pe anumite sectoare de Dunăre: pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia, Mm 43, pe o durată de 10 zile, în perioada 7 aprilie – 16 aprilie inclusiv; pe sectorul de Dunăre şi braţele sale de la Ceatal Chilia, Mm 43, până la Vadul Oii, km 238, pe o durată de 15 de zile, în perioada 12 aprilie – 26 aprilie inclusiv. Pescuitul scrumbiei este interzis în tot cursul anului în faţa gurilor de vărsare a Dunării în mare, pe o adâncime de 5 km în largul mării şi pe un coridor lat de 2 km socotit câte un kilometru de o parte şi de alta a axului braţelor Sf. Gheorghe şi Sulina. În faţa braţului Chilia, lăţimea coridorului interzis este de un kilometru spre sud de axul braţului, iar spre nord până la limita apelor teritoriale române.

Reţete tradiţionale de scrumbie 

Marinatul de scrumbie. Peştele se taie rondele, după ce a fost curăţat de solzi. Se spală bine şi timp de două zile se ţine în apă pentru a ieşi tot sângele, iar carnea să rămână albă. Timp de 24 de ore se ţine la sare, după care se desărează alte 12 ore. Separat, se prepară marinatul în care se pun o cană de oţet, trei căni de apă, foi dafin, boabe de piper, felii de ceapă. Bucăţile de peşte se pun în borcane şi se toarnă marinata peste ele.

Batogul de scrumbie. Peştele se curăţă de solzi, se despică pe spate, se sărează 24 de ore, se desărează după gust. Apoi, peştele se afumă în mai multe moduri: la fum rece sau fum cald. Un secret al localnicilor este mălaiul din rumeguşul de la afumătoare, care îi dă peştelui o culoare galbenă, aurie. De asemenea, peştele poate fi pus afară, la soare, la uscat. Dacă ţii peştele mai mult de 12 ore, curge toată grăsimea din el şi nu mai are niciun gust.

Grătar de scrumbie. Peştele este crestat mărunt, apoi se condimentează doar cu sare şi piper. Pentru un gust, în burta peştelui se pune o fâşie de ceapă verde şi o ramură de mărar. Când stă pe grătar, se stropeşte cu oţet pentru un gust mai intens. 

Malasolca. Peşte puţin sărat, ţinut în sare doar două ore, se fierbe împreună cu cartofii. Separat, se pregăteşte usturoiul.