Un copil de zece ani venit în vacanţă la Sulina, la un pas de înec!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-a întâmplat marţi după amiază, pe plaja din localitatea Sulina din Delta Dunării. Un copil venit în vacanţă la Sulina, împreună cu mai mulţi colegi, a fost la un pas de înec.

Apa nu avea mai mult de jumătate de metru, spun cei care au asistat la incidentul petrecut marţi după amiază, în jurul orei 17.00, pe plaja de la Sulina.

Băiatul de zece ani, din localitatea Zimnicea, judeţul Teleorman, aflat în tabăra din Sulina, s-a scufundat şi, din  greşeală, a înghiţit prea multă apă. Cei de pe mal au văzut imediat incidentul şi au sărit să îl ajute.

Elevul a fost scos rapid din apa mării, adus pe mal, acolo unde i s-a acordat primul ajutor.

Spre locul incidentului a plecat şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea, care s-a întâlnit pe drum, aproape de Crişan, cu şalupa care îl aducea pe copil spre Tulcea. Cadrele medicale de la Ambulanţă au continuat resuscitarea, l-a stabilizat, după care l-au transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, acolo unde elevul a rămas pentru supraveghere medicală.

Tragedii pe sezon la Sulina

În iulie 2010, un băiat de 15 ani din Republica Moldova, venit în tabăra din Sulina, a intrat în apa mării şi nu a mai ieşit. Familia disperată a căutat răspunsuri la ambasadă, la ministere, dar nu a reuşit nici până în ziua de astăzi să afle prea multe detalii. Trupul acestuia a fost căutat imediat după dispariţie, dar, într-un final, autorităţile au abandonat căutările.

În iunie 2012, un băieţel de şapte ani, venit cu părinţii la Sulina, s-a desprins de mâna mamei, a intrat pe strada care ducea spre mare şi a fost lovit în plin de un taximetrist din localitate. Micuţul nu a mai putut fi salvat.

Mai citiţi şi:

În portul Sulina: Un bărbat de 64 de ani, înecat în Dunăre

Accident mortal la Sulina: Un bărbat a fost găsit înecat
 

Tulcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite