Turiştii care ajung în Delta Dunării pot sta liniştiţi: elicopter pentru urgenţele din Sud-Estul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
elicopter smurd

La finalul săptămânii trecute, pe aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanţa a avut loc inaugurarea unei noi investiţii în sănătate: elicopterului care va asigura asistenţa medicală pentru cazurile urgente din zona Dobrogei (în special din Delta Dunării).

La eveniment au participat Raed Arafat şi premierul Victor Ponta. Prezent la evenimentul de vineri, dr. Dumitru Vâlcu, director medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea, spune că această investiţie este un plus adus sănătăţii din zona judeţului Tulcea.

„Turiştii vor putea beneficia de ajutor medical specializat în cel mai scurt timp pentru că acum există acest elicopter care va interveni prompt pentru cazurile de urgenţă din Deltă“, a spus dr. Dumitru Vâlcu.

 Punctul aeromedical a fost lansat vineri, 3 mai, la Constanţa. Începând cu această dată, un elicopter EC 135, echipat medical, se va afla în Constanţa, de unde va asigura transportul aeromedical de urgenţă pentru zona litoralului, a Deltei Dunării şi în general pentru judeţele din Sud-Estul României.

Totodată, punctul de operare aeriană Constanţa va asigura, în colaborare cu punctul din Bucureşti, intervenţia pentru urgenţele medicale care pot apărea pe Autostrada Soarelui - A2.

Aparatul de zbor este un elicopter uşor multifuncţional Eurocopter EC 135, echipat medical. Activitatea de intervenţie aeriană va fi desfăşurată în cadrul S.M.U.R.D. şi va avea ca operator medical Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Elicopterul a fost achiziţionat de Ministerul Sănătăţii, iar pilotarea şi mentenanţa vor fi asigurate de personalul Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Punctul aeromedical Constanţa este al şaselea punct după cele din Târgu Mureş, Bucureşti, Iaşi, Arad şi Craiova. Activitatea aeriană S.M.U.R.D. este destinată salvării pacienţilor aflaţi în stare critică şi care necesită o intervenţie rapidă şi de înaltă competenţă.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite