Povestea omului care a compus „La Chilia-n port“, cea mai cunoscută melodie cântată de deţinuţi

Povestea omului care a compus „La Chilia-n port“, cea mai cunoscută melodie cântată de deţinuţi

Puiu Spiru, la Luncaviţa

Autorul celebrei melodii „La Chilia-n port“ a murit în 2010, în anonimat, la Galaţi. În tinereţe, Puiu Spiru a fost trimis de comunişti la reeducare pe şantierul de la Bicaz

Ştiri pe aceeaşi temă

Traian Spiru, cunoscut ca Puiu Spiru, s-a născut la Luncaviţa, judeţul Tulcea, în anul 1927, la 1 ianuarie. Înaintaşii săi, de origine greacă, erau înstăriţi, lăsând moştenire, printrea altele, o biserică şi o clopotniţa. Fiind consideraţi chiaburi părinţii lui Traian au fost trimişi de comunişti în lagărele de muncă ale Canalului Dunăre-Marea Neagră. După ce s-au întors, casele fiindu-le confiscate, au trăit în bordeie, unde au şi sfârşit. la rândul său, Puiu a ajuns pe şantierul de reeducare de la Bicaz, la muncă silnică. 
 
Varianta iniţială a melodiei
 
Puiu cânta de mic. Părinţii lui s-au îngrijit ca el să urmeze şcoli de profil, unde să înveţe să cânte, să picteze, numai că noul sistem i-a frânt aripile. Dat afară de la Conservator, tânărul cu suflet de artist a fost nevoit, după „reeducare“, să se angajeze la Galaţi, la şantierul naval, unde desena panouri propagandistice. 
 
În perioada în care se întorcea acasă, povesteşte Ştefan Ilie, primarul comunei Luncaviţa, el compunea cântece despre Luncaviţa şi despre Dobrogea, care aveau o rezonanţă veselă, însă când era departe de casă, la reeducare, cântecele sale erau triste. Aşa s-a născut în anul 1951 celebra melodie printre deţinuţi care iniţial s-a numit „La Dobrogea“, iar ulterior „La Chilia-n port“. 
 
Versurile originale erau acestea: „Când privesc departe-n zare/ Mă cuprinde-un dor/ Când văd păsări călătoare/ Tare-aş vrea să zbor/ Să trec munţii spre câmpie/ Să trec Dunărea/ Să văd balta argintie/ Ah, la Dobrogea! / Iese trenul pe sub munte/ ca un şarpe lung/ taie râuri, muşcă punte/ telegrafii fug. Uite Dunărea în zare, uite salcia/ I-auzi şuer de vapoare/ Ah, la Dobrogea“.
 
Actualele versuri au deviat de la cele originale, iar din varianta cântecului „La Chilia-n port“ pe care o ştim noi astăzi, a mai rămas doar melodia şi o parte din versuri. 
 
Melodia, celebră după ce a cântat-o Ştefan Iordache
 
Melodia a prins foarte bine printre deţinuţii din puşcării. S-a transmis pe cale orală şi modificată în funcţie de locul unde era cântată. „Deşi cântecul a devenit celebru după Revoluţie, noi, cei din Luncaviţa, ştiam cântecul lui Puiu, care avea un mesaj foarte simplu: el îşi imagina că pleacă de la Bicaz şi vine spre Dobrogea, drept dovadă şi titlul iniţial pe care îl avea melodia, «La Dobrogea». Dar ea a devenit cunoscută pentru că a fost cântată de Ştefan Iordache în «Cel mai iubit dintre pământeni», şi nu datorită lui Nelu Ploieşteanu şi Ionel Tudorache. De remarcat este faptul că în muzica lăutărească versuri sunt agramate“, spune primarul din Luncaviţa. 
 
„El îl ştiam de mic pe nea Puiu, mărturiseşte primarul. L-am ascultat de nenumărate ori cum cântă. În anul 2000 pe atunci eram profesor de istorie, am găsit o bandă de magnetofon înregistrată de un marinar, pe care se găseau mai multe melodii de-ale lui. Le-am învăţat cu prietenii mei fără ca el să ştie şi pentru că el era artizanul Sărbătorii teilor la Luncaviţa, am trimis o maşină după el la Galaţi şi i-am făcut o surpriză. Când a ajuns în comună, ne-a găsit pe o scenă când îi cântam cântecele. A fost foarte emoţionat şi mi-a compus un cântec cu această ocazie, în care vorbea despre întoarcerea în satul natal“, îşi aduce el aminte.
 
„Omul cu acordeonul“, aşa cum mai era numit Puiu Spiru, a compus peste 200 de cântece despre Luncaviţa şi Dobrogea, în general. Foarte multe dintre acestea au intrat în folclorul naţional. Iată doar câteva dintre ele: „Ghiocel de la Luncaviţa“, „Turul Dobrogei“, „Vaporaşul“, „Baladă Dobrogeană“, „Când mă mână dragostea“, „Pribeagul armonist“, „La noi la Niculiţel“, „Cu sufletul ca o floare“.
 
Surpriza de la sărbătoarea teilor
 
În 2005 a fost declarat cetăţean de onoare, la cea de-a cincea ediţie a Sărbătorii teilor, manifestaţie publică reluată după Revoluţie, adunarea fiind interzisă în anii ’80.
 
La 23 august 2010, Puiu Spiru a murit în urma unei comoţii cerebrale. Locuia la Galaţi, singur, într-o garsonieră. „Mi-aş fi dorit de atunci să-l înmormântez aici, la Luncaviţa, dar mama mea era în comă şi nu m-am putut ocupa. Mi-am zis de atunci că după şapte ani, când legea va permite, îl vom deshuma şi îl aducem unde şi-a dorit el. «Să mă îngroape în pădurea mea sub bătrânii tei/ Unde-am căutat cândva floarea dragostei» “, recită primarul din memorie vestitele versuri ale artistului.
 
În această vară, primarul a căutat rudele care s-au ocupat de înmormântarea lui nea Puiu şi, după ce a obţinut acordul lor de deshumare din Cimitirul „Sfântul Lazăr“, a adus rămăşiţele pământeşti la Luncaviţa. După ce s-a ţinut o slujbă în biserica pe care au ridicat-o bunicii săi, sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale artistului a fost înhumat în pădurea de tei din Luncaviţa. 

 
La Chilia-n port
 
„Bate-un vânt rece din 
baltă la Chilia-n port, 
Bate-un vânt rece din 
baltă la Chilia-n port,
Of, să vezi stuful cum se înalţă, să-l mai tai nu pot, 
Să vezi stuful cum se înalţă, să-l mai tai nu pot, măi.
La Chilia, la Tătaru, ah ce dureros, 
Bate Maromet cu paru’, ah ce dureros, 
Of, la Tătaru, la Chilia, vai ce dureros, măi,
Bate Lungu cu frânghia, ah ce dureros, măi. 
Caraliul strigă tare: „dă-i hoţule, dă-i, măi,
C-au venit zece vagoane, dă-i hoţule, dă-i!“
Of, nu pot domne căpitane, rănile mă doare,
Nu pot, domne căpitane, rănile mă doare. 
De dimineaţă pân’ la prânz, ah ce dureros,
O sută de roabe-am dus, ah ce dureros, măi,
Of, de la prânz şi până-n seară, vai ce dureros, măi, 
Nu le mai ţin socoteală, ah ce dureros, măi!  
Of, tot cu piatră colţurată, ah ce dureros, măi, 
De nu se ia pe lopată, ah ce dureros, măi! 
Stau în curtea închisorii 
şi-mi vine să mor, 
Când văd păsări călătoare, ce n-aş da să zbor,
Of, când văd păsări călătoare, ce n-aş da să zbor,
Of, când văd păsări călătoare, ce n-aş da să zbor, măi.
Săpăm şanţuri după şanţuri, fără de folos,
Caraliul strigă tare: „lasă capu-n jos!“
Of, când ştiam că nimeni altul nu îmi răspundea,
Acum stau la ordonanţă, vai de viaţa mea!
Trece trenul printre munţi, ca un şarpe lung, 
Încărcat cu deţinuţi, ah ce dureros, măi,
Of, şi-i lasă în Poarta Albă, ah ce dureros, măi,
Aicea-i pâinea mai neagră, ah ce dureros, măi!
Fraţilor de la Chilia, e de rău cu noi!
Ne mănâncă şerpăria, pe noi şi pe voi,
Of, s-o dăm dracului de trestie, pe el de turtoi,
Să mergem şi noi acasă, acasă la noi, măi,
Of, la copii şi la nevastă, acasă la noi, 
La copii şi la nevastă, să fim de nevoi.“
 
Imagini din aceeasi galerie
  • Puiu Spiru, la Luncavița
  • Puiu Spiru
  • Reînhumarea lui Puiu Spiru, la Luncavița
Distribuie imaginea
citeste totul despre: