O nouă colaborare între Tulcea şi Aveyron

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protocolul de colaborare a fost semnat miercuri după amiază, de către preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu şi vicepreşedintele din Aveyron, Pierre-Marie Blanquet, la sala Dobrogea.

După o colaborare foarte productivă în ultimele două decenii, oficialii români şi francezi au decis să înnoiască acest protocol de colaborare. Miercuri, la sediul Consiliului Judeţean, cei doi reprezentanţi ai administraţiilor publice din Tulcea şi Aveyron au semnat noul protocol de colaborare. 

În acest sens, preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu, a făcut referire la unele dintre cele mai importante proiecte realizate ca urmare a acestei colaborări între state: „Delta Dunării, o destinaţie turistică de construit“ (prin care se investeşte în căminul cultural din localitatea Sfântu Gheorghe din Deltă), respectiv „Cele ami frumoase sate“, care a primit finanţare şi din partea Ambasadei Franţei în România. 

„Vreau să îi mulţumesc în special vicepreşedintelui Pierre-Marie Blanquet pentru discursul pe care l-a avut la Paris. Spunea domnia sa, la momentul respectiv, că are o pasiune pentru România. După cuvintele frumoase despre judeţul nostru, pot să spun că are o pasiune pentru Tulcea“, a mai spus Teodorescu. 

În acelaşi context, vicepreşedintele Blanquet a discutat despre faptul că relaţionarea la faţa locului, între administraţiile locale, este cea mai eficientă, întrucât acestea sunt entităţile care trebuie să împărtăşească din experienţa pe care au acumulat-o de-a lungul anilor. 

Mai citiţi şi: 

Francezii din Aveyron, în vizită de lucru la Tulcea

Acordul de cooperare cu Aveyron va fi semnat miercuri la sediul Consiliului Judeţean Tulcea

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite