Imagini de basm din Munţii Măcin, un loc plin de legende şi de spiritualitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călătorul care poposeşte în această perioadă pe meleagurile dobrogene va descoperi peisaje rupte din basm în Munţii Măcin.

Fotografii amatori au imortalizat aspecte unice create cel mai vestit pictor care este natura. 

Munţii Măcinului sunt cei mai vechi munţi din România. Călătorul întâlneşte aici peisaje unice de stepă la baza versanţilor, urmate de păduri cu gorun, mojdrean şi cărpiniţă, stejar pufos ajungându-se la tufişuri pe culmi şi stâncării, apoi pajişti de stepă cu aspect de gol alpin, aflăm de pe site-ul ariei naturale protejate. 

Pe teritoriul parcului există una din cele mai vechi, interesante şi cunoscute rezervaţii din ţara noastră – Rezervaţia Naturală Valea Fagilor. Aceasta se remarcă prin prezenţa unică şi viguroasă a fagului tauric ce prezintă caractere intermediare între fagul autohton şi fagul oriental şi a florei de subarboret, unică în Dobrogea şi asemănătoare celei din Crimeea. 

Nu doar natura fă farmec locului. În vecinătatea Parcului Naţional Munţii Măcinului se află Bazilica cu criptă, Biserica Sfântul Atanasie, Basilica paleo-creştină cu criptă, Fântâna de Leac de pe Culmea Pricopanului, Cetatea romano-bizantină Dinogeţia, Cetatea Romană Noviodunum, Cetatea romană Arrubium oraşul Măcin, Cetatea romană Aegyssus. 

De asemenea, în zona Parcului Naţional Munţii Măcinului, se găsesc mai multe lăcaşuri de cult cu semnificaţie istorică: Mănăstirea Celic Dere, Mănăstirea Cocoş şi Mănăstirea Saon.

Vă mai recomandăm:

Sfinxul din Dobrogea, uimitoarea creaţie a naturii. Măcin, locul unde se găsesc roci pe care călcau primii dinozauri

  

Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite