Filme în premieră naţională la Festivalul Internaţional de Film Pelicam

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Promovarea Festivalului de Film Pelicam FOTO pelicam.ro
Promovarea Festivalului de Film Pelicam FOTO pelicam.ro

La Festivalul Pelicam, care are loc la Tulcea între 13 şi 15 iunie, veţi putea viziona filme în premieră naţională cu semnătura unor regizori internaţionali premiaţi. Ei ne spun poveşti despre legături strânse dintre oameni şi pământurile lor, din pădurea amazoniană până în Laponia. Printre juraţi se numără Cristi Puiu şi Ivan Patzaichin.

Regizorul Cristi Puiu, câştigător al premiilor precum „Un Certain Regard“ la Cannes sau „Ursul de Aur“ la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, este unul dintre juraţii competiţiei de lung metraje din cadrul Festivalului Internaţional de Film despre Mediu şi Oameni Pelicam.
Alături de el, Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic, preşedinte al Asociaţiei de protecţie a mediului Mila 23, va juriza documentarele de lung metraj.

„Braddock, America“ (2013) este povestea unui oraş american care a fost cândva unul dintre cele mai importante centre de producţie a oţelului. În anii ‘70 şi ’80 industria s-a prăbuşit, 90% din populaţie a plecat, lăsând în urmă cartiere întregi cu case abandonate. Regizorii Jean-Loic Portron şi Gabriella Kessler surprind în film viaţa unor oameni care întrevăd cu greu un viitor printre ruinele industriei de oţel. Braddock, America a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes şi va fi proiectat la Tulcea, în cadrul competiţiei de lung metraje, în prezenţa regizoarei Gabriella Kessler.

În aceeaşi categorie puteţi vedea „Costa da Morte“ (2013), un film documentar poetic despre “Coasta Morţii”, o parte a coastei de nord-vest a Spaniei, legendară pentru nenumăratele nave ruinate şi furtuni. În timpul epocii romane coasta din Galicia era considerată sfârşitul lumii. Regizorul Lois Patiño spune povestea uimitoare a oamenilor care au domesticit locurile încărcate de legende. El a fost premiat la Festivalul de Film de la Locarno pentru Best Emerging Director.

Pelicam porneşte de la Bucureşti cu un eveniment la J’ai Bistrot, pe 29 mai, când sunteţi invitaţi la vizionarea filmului câştigător de anul trecut, „North of the Sun“ (2012), realizat de norvegienii Inge Wegge (25 de ani) şi Jørn Ranum (22), doi surferi care iau o pauză de la viaţa de oraş şi de la prieteni pentru a se da cu placa pe valurile îngheţate ale unei plaje izolate din Norvegia, aflată la nord de răsăritul soarelui.

Unul dintre invitaţii Festivalului Internaţional de Film Pelicam este regizorul american Reuben Aaronson, al cărui film, „Amazon Gold“, va fi proiectat la Tulcea, în afara competiţiei.
Regizorul are în palmares participarea, ca operator, la realizarea filmului „The Thin Red Line“ al lui Terrence Malick. Amazon Gold este filmul câştigător al premiului Green Film Network 2013, reţeaua internaţională a festivalurilor de film de mediu, din care face parte şi Pelicam.

Documentarul spune povestea distrugerilor apocaliptice din pădurile tropicale ca urmare a mineritului ilegal după aur.

„Dorinţa de a observa natura, peisajele, alţi oameni, alte obiceiuri, alte ţări şi de a ne raporta la mediul în care trăim nu a fost niciodată atât de pronunţată în România. Acest lucru este posibil la Pelicam care oferă experienţe în urma cărora putem înţelege mai bine lumea în care trăim şi idei de implicare reală. Lecţii bune pentru toată lumea. Vă aşteptăm în oraşul de la malul Dunării la mijlocul lui iunie pentru filme, workshop-uri, concerte şi petreceri”, spune Benjamin Ribout, directorul festivalului.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite