Directorul Societăţii de Transport Public: „Am înregistrat economii de 11 tone de combustibil după ce am sigilat rezervoarele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marcel Iacob, şeful Societăţii de Transport Public (STP) din Tulcea, a spus astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul societăţii, că numai în 19 de zile, în care au aplicat măsurile de eliminare a „sustragerilor“, au făcut o economie de 11 tone de combustibil.

Şeful STP, Marcel Iacob, spune că angajaţii aveau tendinţa de a uşura autobuzele de combustibil.

„Am constatat abateri privind sustragerea de combustibil şi au fost stabilite măsuri de stopare a acestora. S-au sigilat toate rezervoarele de combustibil şi s-au luat măsuri de stabilire a consumurilor reale ale autobuzelor pentru a se elimina furturile“, spune Iacob.

Acesta susţine că în primele 19 zile ale acestei luni s-a înregistrat o economie de combustibil de 11 tone.

De asemenea, a mai precizat acesta, au fost depistate numeroase cazuri în care şoferii fie nu respectau traseele stabilite, fie nu opreau în toate staţiile, fie se abăteau de la trasee. Pentru eliminarea acestor abateri s-a luat măsura urmăririi încadrării în trasee (prin sistemul de ticketing).

În plus, mai spune acesta, pentru eficientizarea activităţii, a fost redimensionat traficul în funcţie de necesar. Această adaptare a fost necesară pentru a diminua consumurile materiale şi cele legate de forţa de muncă.

„Preocuparea noastră este de a menţine toate traseele actuale şi de a spori gradul de satisfacţie al călătorilor municipiului Tulcea în contextul aplicării programului de deservire a clienţilor ţintă precum centre comerciale, de afaceri şi divertisment, precum şi a încadrării în bugetul local“, a mai adăugat Iacob.
 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite