VIDEO Vestul sălbatic. Noi focuri de armă în oraşul în care clanurile de romi fac legea

VIDEO Vestul sălbatic. Noi focuri de armă în oraşul în care clanurile de romi fac legea

Criminaliştii au ridicat probe în urma ultimului scandal de la Lugoj FOTO lugojinfo.ro

Fenomen scăpat de sub control, la Lugoj. Pentru a doua oară în ultimele patru zile pe străzile oraşului au răsunat focuri de armă, trase într-un conflict dintre două clanuri de romi. Incidentul vine la doar câteva zile de la un alt conflict armat şi la scurt timp după alte conflicte violente în urma cărora nimeni nu a fost reţinut.

UPDATE: Printr-un comunicat de presă, Poliţia Timiş a anunţat că a fost deschis un dosar penal, făcându-se cercetări pentru identificarea autorilor. „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă letală fără drept, iar în prezent se efectuează cercetări în vederea identificării autorului, la final urmând a fi propusă soluţia corespunzătoare către parchet”, arată Poliţia Timiş. Surse judiciare au declarat că suspecţii din ultimul atac armat sunt aceleaşi persoane suspectate de atacul din urmă cu patru zile. 

Lugojul, al doilea oraş ca mărime din Timiş, a fost luni seara scena unui nou conflict între clanurile de rromi. Pe strada Nicolae Titulescu au fost trase mai multe focuri de armă. Potrivit lugojinfo.ro, mai mulţi martori au declarat că dintr-o maşină aflată în mişcare s-au tras cel puţin patru focuri de armă letală. Potrivit aceleiaşi surse, în încercarea de a recupera cartuşele, poliţiştii au fost la un bas de a se lua la bătaie cu rromii, care doreau şi ei să pună mâna pe cartuşele goale.

Cauzele ultimului incident dintre clanurile de rromi din Lugoj nu sunt cunoscute încă, dar scandalul vine după alte conflicte violente petrecute într-un interval foarte scurt de timp.

Vineri, 18 august 2016, cu ocazia unui scandal dintre romi, pe strada Anişoara Odeanu, s-au tras mai multe focuri de armă. Acuzaţi de scandal au fost Ioan Titus Căldăraş, zis Ghiţă, şi fii lui Baloo şi Turculeţ, care ar fi declanşat scandalul pentru a-şi demonstra supremaţia în Lugoj.  „Noi aşa ceva nu facem. La ei în casă s-a găsit arme. Vor să complice şi pe alţii. Oamenii ăştia sunt nişte oameni care provoacă fel de fel de scandaluri. Acum că vor să mă implice pe mine, e problema lor. Sunt în stare să vin la autorităţi cu toată familia. La ei pe strada Făgetului s-a găsit armament. Nu ştiu ce vor oamenii ăştia cu mine. Se ceartă inclusiv cu ţigani din Timişoara. Dacă mergem la ei acasă nu mergem să tragem într-o poartă sau într-un geam. Nu se face aşa ceva”, a declarat Căldăraş pentru „Adevărul”. 

Duminică, 13 august 2017, două familii din clanul Şain au intrat în conflict pe strada Bistrei. Cu ocazia scandalului geamurile unei case au fost sparte, iar un BMW a fost distrus cu topoarele. Şi în acest caz, victima a declarat că motivul scandalului este o „taxă de şmecher” cerută de Meilă Şain. Nici în urma acestui incident nu a fost reţinut şi arestat nimeni.

Vineri, 21 iulie 2017, aceleaşi familii din clanul Şain au un conflict violent în centrul oraşului. Două maşini aparţinând celor două găşti se şicanează în trafic, iar din maşini coboară mai multe persoane cu topoare şi bate. Scandalul a avut loc chiar lângă sediul Poliţiei. Nimeni nu a fost reţinut şi arestat. Luni, 3 iulie 2017, o maşină a unui clan de romi a fost incendiată, principalii suspecţi fiind romii dintr-un clan advers.

Vineri, 28 aprilie, forte impresionante de Poliţie şi Jandarmi descend pe Calea Caransebeşului, din Lugoj. Clanurile conduse de Ghiţă şi Mata, care au vilele învecinate, sunt pe picior de război. Mata îl acuză pe rivalul său că îi cere o „taxă de şmecher” de 100.000 de euro în urma unor dispute de pe Facebook între copiii din cele două clanuri. Poliţia stă zile la rând între cele două clanuri pentru a opri un măcel. Chiar şi aşa, din curtea unei case s-au aruncat în curtea vecină mai multe torţe, provocându-se un incendiu pentru stingerea căruia a fost nevoie de intervenţia pompierilor. În urma percheziţiilor într-una din case s-a găsit un adevărat arsenal de arme albe. Nici în cazul acelui scandal nu a fost reţinut nimeni. 

citeste totul despre: