VIDEO Concert special la Timişoara, la 15 ani de Blazzaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai cunoscute şi apreciate trupe bănăţene a pregătit pentru duminică un concert mai puţin obişnuit, cu mulţi invitaţi, eveniment care va fi înregistrat pentru un DVD care va apărea în 2014.

Trupa a fost fondată de fapt în 1996, la iniţiativa lui Eddie Neumann şi Florin Barbu, numele iniţial fiind „FunkinLeFree”. În 1998, formaţia adoptă numele "Blazzaj", devenit de atunci sinonim cu muzica originală, plină de energie, care combină elemente din atât de multe stiluri, încât e greu de definit. Conform descrierii de pe pagina de Facebook a trupei, „versurile încarcate de mesaj sunt sugerate - chiar şi înaintea unei audiţii - de numele trupei provenit din combinaţia cuvintelor «blazare» şi «jazz», folosit însă invers, adică «zzaj». Citit de la coadă la cap, nu e altceva decât «jazzalb»”.

La concertul programat duminică, de la ora 19.00, în sala de concerte a Liceului de Muzică „Ion Vidu” vor lua parte actualii membri ai formaţiei, adică Tavi Horvath (voce), Vali Potra (tobe), Petrică Ionuţescu (trompetă), Uţu Pascu (bass), Horia Crişovan (chitară) şi Lucian Nagy (saxofon), dar şi mulţi invitaţi: Alexandrina, Cristina Pădurariu, Gabriel Almaşi, K-lu, Sergiu Cătană şi Mara. Biletele costă 35 de lei şi se găsesc doar la intrare. Evenimentul beneficiază şi de un clip de promovare, pe care îl puteţi vedea mai jos.

Citeşte şi:

FOTO VIDEO Artiştii din Timişoara au avut spectacol la protestul „Salvaţi Roşiană Montană”. Manifestanţii au blocat circulaţia în faţa Primăriei

VIDEO Formaţia care duce mai departe spiritul jazz-ului timişorean. Latin jazz, funk, blues şi surf cu JazzyBIT

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite