Un nou accident grav din cauza vitezei, pe şoseaua de centură a Timişoarei. O Honda intrat ca un glonţ sub o remorcă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii fac cercetări la faţa locului Foto: arhivă
Poliţiştii fac cercetări la faţa locului Foto: arhivă

Grav accident de circulaţie pe şoseaua de centură a Timişoarei. Un şofer care conducea o maşină Honda a intrat cu viteză foarte mare într-un camion cu remorcă

Autoturismul Honda se îndrepta cu mare viteză din direcţia Dumbrăviţa spre Arad, pe şoseaua de centură. Pe drum, în faţa şoferului a apărut un autocamion cu remorcă. Acesta circula regulamentar pe acelaşi sens. 

Poliţiştii spun că accidentul s-a produs din cauza vitezei excesive şi pentru că nu a păstrat distanţa corespunzătoare. Nu se ştie deocamdată de ce şoferul a intrat în plin în partea din spate a remorcii şi nu a încercat să o ocolească. 


„Trei persoane au fost rănite. Şoferul care a provocat accidentul este în stare foarte gravă. Şoferul camionului nu a păţit nimic. Deocamdată se fac cercetări la faţa locului”, a spus Mirela Drăghicioiu, purtător de cuvânt al IPJ Timiş.


În urma izbiturii, camionul a fost proiectat în şanţul de pe marginea drumului, unde s-a răsturnat, iar remorca s-a rupt în două.
 

Pentru a scoate victimele din maşina mică, a fost nevoie de echipajul de la descarcerare.  


Şoferul are 36 de ani şi este din Arad. Starea lui este critică.


Vom reveni cu amănunte

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite