Siegfried Geilhausen, viceconsulul german de la Timişoara: „Aici, în vest, Made in Germany se bucură de o reputaţie foarte bună”
0Siegfried Geilhausen, viceconsulul german din cadrul Consulatului din Timişoara, crede că descentralizarea şi consolidarea regiunilor joacă un rol important pentru mediul economic german din zonă.
Siegfried Geilhausen, viceconsulul german din cadrul Consulatului din Timişoara, a declarat, într-un interviu acordat revistei Transilvania Business, că viitorii potenţiali angajatori care doresc să-şi construiască aici o prezenţă nu pot fi descurajaţi prin obstacole birocratice. „Descentralizarea, respectiv consolidarea regiunilor joacă din acest punct de vedere un rol important”, a spus Geilhausen.
Timiş este judeţul preferat al investitorilor din Germania. O mare parte din industrie aparţine unor companii nemţeşti renumite pe plan mondial, care contribuie la PIB-ul judeţului. La nivel naţional, al doilea PIB după cel de la Bucureşti. Alegerea lor nu a fost chiar întâmplătoare.
„Vestul României m-a impresionat şi încântat încă din prima zi prin dinamica sa, diversitatea culturală, multilingvismul, etniile şi religiile. Multiculturalitatea este prezentă aici de secole. Oamenii sunt deosebit de prietenoşi, săritori şi dispun de un nivel înalt de educaţie, care înainte de toate este foarte apreciat de numeroşii investitori străini. În această regiune, oamenii motivaţi, bine pregătiţi din punct de vedere profesional, cunoscători de limbi străine produc, zi de zi, produse de înaltă calitate. Produse şi mărci germane întâlnim în fiecare zi. Timişorenii care merg cu maşina lor germană în supermarketul german şi cumpără produse germane apreciază produsele de calitate de provenienţă germană. Aici, în vest, Made in Germany se bucură, în continuare de o reputaţie foarte bună”, a mai declarat Siegfried Geilhausen (foto).

Acesta a amintit şi de sistemul şcolilor profesionale din Germania care a fost implementat şi la Timişoara.
Încet, cu progrese constante se impune şi aici în vestul României sistemul german deja consacrat de educaţie duală. Urmare a unei iniţiative a Clubului Economic German Banat şi a numeroaselor firme germane, o serie întreagă de tineri au fost şcolarizaţi, pentru ca imediat după absolvirea cursurilor subvenţionate financiar să-şi găsească un loc de muncă bun.
„România a atras mulţi investitori străini în anii trecuţi, însă nu ar trebui să se bazeze pe aceste succese economice. Concurenţa nu doarme, de aceea proiectele de infrastructură aflate în curs de derulare sau în faza de planificare trebuie promovate constant, ele oferă ţării un avantaj competitiv major. Înainte de toate, investitorii străini au trei interese: stabilitate (politică), stabilitate, stabilitate. Guvernul român este dator să se concentreze asupra bunăstării poporului, să stabilească semne clare pentru o dezvoltare economică continuă şi înainte de toate sigură a ţării”, a mai spus Siegfried Geilhausen, pentru Transilvania Business.
Consulatul German de la Timişoara a fost înfiinţat în 1990, când, prioritar a fost acordarea de ajutor umanitar românilor. A urmat activitatea consulară specifică secţiei de vize. De atunci s-a creat o legătură strânsă cu etnicii germani din Banat şi nordul Transilvaniei, au acodat consiliere atât pentru întreprinzătorii germani, prezenţi în număr tot mai mare.