S-a semnat contractul pentru primele şase blocuri din Timişoara care vor fi reabilitate termic pe fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bloc reabilitat termic la Timişoara
Bloc reabilitat termic la Timişoara

Primăria Timişoara a semnat primul contract de finanţare pentru reabilitarea blocurilor de locuinţe din municipiu din cadrul proiectului „Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe din Timişoara, pentru familii cu un venit mediu sub 500 euro/lună”.

Finanţarea nerambursabilă se acordă în cadrul Regio-Programul Operaţional Regional. Acest domeniu major a  fost introdus în cadrul programului începând cu finalul anului 2012, când au fost alocate fonduri nerambursabile pentru reabilitarea blocurilor de locuinţe.  

Evenimentul a avut loc în prezenţa primarului Nicolae Robu şi Sorin Maxim – Directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional în Regiunea Vest.

Contractul de finanţare semnat în Timişoara vizează reabilitarea a şase blocuri de locuinţe care includ 242 de apartamente, pe parcursul a 12 luni de implementare a proiectului contractat. Valoarea totală a cererii de finanţare contractate este 1.283.837 euro) iar 724.606 euro reprezintă valoarea finanţării nerambursabile. 

Această cerere de finanţare face parte dintr-o serie de cinci cereri de finanţare (incluzând 51 de blocuri) depuse, până în prezent, de către Municipiul Timişoara în vederea obţinerii de fonduri europene nerambursabile pentru reabilitarea termică a blocurilor. 

Proiectele de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe depuse spre finanţare, până în prezent, de către Primăria Timişoara au o valoare totală de 9.998.417 euro) şi o valoare a finanţării nerambursabile de 5.628.778,51 euro. 

Reabilitarea termică ce va fi realizată prin semnarea contractului de finanţare vizează reducerea costurilor beneficiarilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a locatarilor prin creşterea performanţei energetice a clădirilor, dar şi utilizarea eficientă a consumului de energie şi realizarea de economii anuale de energie pentru încălzire mai mari de 40%. 

Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe din Timişoara a fost estimat că va determina o reducere a consumului de energie pentru încălzire şi limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite