ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 Turul doi. Timişorenii au ieşit masiv la vot: până la ora 19.00 au votat 60,09 % dintre alegători, conform numărătoarei ACL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judeţul Timiş a avut în primul tur o prezenţă de peste 51 la sută
Judeţul Timiş a avut în primul tur o prezenţă de peste 51 la sută

Biroul Electoral Central (BEC) va monitoriza dacă alegătorii se vor înghesui sau nu să voteze în turul doi al alegerilor prezidenţiale 2014. Primele estimări privind prezenţa la urne vor fi date la ora ora 11.30, apoi, din trei în trei ore, pe tot parcursul zilei de duminică. În primul tur al alegerilor prezidenţiale 2014, s-au prezentat la urne puţin peste jumătate din românii cu drept de vot.

UPDATE Surpriză mare la Timişoara în ceea ce priveşte prezenţa la vot. Conform numărătoarei paralele făcute de la ACL, până la ora 19.00, în Timişoara au votat 60,9% din persoanele cu drept de vot. Pe judeţul Timiş cifra este 57%. Rezultatele ofiaciale vor fi făcute public la ora 20.30

UPDATE: Până la ora 16.00 în judeţul Timiş au votat 42,63 la sută dintre alegători. Ca o comparaţie, în primul tur, până la aceeaşi oră s-au prezentat la vot 31,69 la sută dintre alegători. În turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2009, până la ora 16.00 au votat 40,10 la sută dintre timişeni. 

UPDATE Potrivit datelor prezentate de BEC la ora 14.30, pentru ora de referinţă 13.00, în judeţul Timiş au votat 24,99% din timişeni. În primul tur al alegerilor prezidenţiale, la aceeaşi oră, au votat 18,03% din timişeni. 

UPDATE Conform primelor date oferite de Biroul Electoral Judeţean, până la ora 10.00, au ieşit la vot 7,87 % dintre timişenii. Este o cifră surprinzător de mare, având în vedere că în turul I, în acelaşi interval de timp, au votat 6,5%.

În Timişoara, până la ora 10, au votat 22.459 de persoane: 7,84% dintre cetăţenii cu drept de vot.

În primul tur al alegerilor prezidenţiale 2014 s-au prezentat la urne 51,38 la sută dintre timişenii cu drept de vot, fiind pentru prima dată în ultimii ani când Timişul nu mai este fruntaş la absenteism. Întrebarea care stă acum pe buzele tuturor este dacă vor ieşi românii la vot în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

Biroul Electoral Central (BEC) va monitoriza dacă alegătorii se vor înghesui sau nu să voteze în turul doi al alegerilor prezidenţiale 2014. Primele estimări privind prezenţa la urne vor fi date la ora ora 11.30, apoi, din trei în trei ore, pe tot parcursul zilei de duminică. În primul tur al alegerilor prezidenţiale 2014, s-au prezentat la urne puţin peste jumătate din românii cu drept de vot.

Experienţele electorale anterioare arată că mai degrabă nu. În urmă cu cinci ani, în turul secund al alegerilor prezidenţiale, s-au prezentat la urne 56, 99% din români, cei mai mulţi în mediul rural. În primul tur al alegerilor prezidenţiale 2014 au ieşit la vot 52, 31% din numărul total de alegătiori înscrişi în listele electorale, raportul urban-rural fiind aproximativ egal.

Duminică, în turul doi, autorităţile estimează o prezenţă la vot în jur de 60%. Numărul total al românilor cu drept de vot este de 18.321.512. BEC va publica pe tot parcursul zilei de duminică procentul românilor care s-au prezentat la urne. Prima estimare va fi publicată la ora 11.30 (pentru ora de referinţă 10.00), apoi din trei în trei ore, până seara, la ora 22.30 (pentru ora de refeinţă 21.00), când vom şti exact câţi români au votat până la închiderea urnelor. În urmă cu cinci ani, judeţele cu cea mai mare prezenţă la vot au fost Ilfov, Teleorman şi Mehedinţi, toate conduse atunci de baroni PSD, iar la polul opus s-au situat Harghita, Covasna şi Satu Mare, judeţe cu populaţie predominant maghiară, mai puţin interesată de turul doi al alegerilor prezidenţiale.

Vă mai recomandăm

De ce votează românii cum votează. Centrul ţării a oscilat în ultimii 25 de ani între candidaţii de dreapta şi cei cei stânga

Torpile de campanie: de la „Credeţi în Dumnezeu, domnule Iliescu?“ la căprioara lui Năstase şi candidatul 007

VIDEO Cum ne-au convins Iliescu, Băsescu şi Constantinescu să-i votăm. Detalii din spatele sloganurilor, de la „Nu ne vindem ţara!“ până la „Să trăiţi bine!“

VIDEO Loviturile de graţie în finalele prezidenţiale, la TV. De ce n-a contat democraţia lui Raţiu, dar am mizat pe „blestemul comuniştilor” lui Băsescu

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite