Pont pentru românii care se întorc din străinătate. Rute ocolitoare pentru a scăpa de drumul de coşmar dintre coborârea de pe autostrada A1 şi Deva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru a le face viaţa mai uşoară şoferilor, DRDP a montat panouri haioase pe drumul Margina - Ilia
Pentru a le face viaţa mai uşoară şoferilor, DRDP a montat panouri haioase pe drumul Margina - Ilia

Unul dintre cele mai aglomerate drumuri naţionale din România este drumul care face legătura între Margina, judeţul Timiş şi Deva, judeţul Hunedoara. Aceasta este porţiunea lipsă din autostrada Sibiu – Nădlac, iar pentru că valorile de trafic sunt mari pe această porţiune, drumul a fost distrus, fiind acum în reparaţii.

Pentru că se aşteaptă la o creştere a valorilor de trafic pe A1 şi pe drumurile naţionale, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara recomandă două rute alternative cu ajutorul cărora şoferii care circulă pe traseul Timişoara – Deva pot să le folosească pentru a evita coşmarul de pe Margina – Ilia – Deva. Astfel, DRDP recomandă următoarele rute alternative:

 - Timişoara – A1 (coborârea prin nod rutier Topolovăţu Mare sau nod rutier Dumbrava/Traian Vuia) – Lugoj – Caransebeş – Haţeg – Simeria – A1.

- Timişoara – Arad – Lipova – Săvârşin – Deva – A1.

„Rutele ocolitoare pot fi folosite pentru a evita aglomeraţia de pe sectorul DN 68A Margina – Ilia, sector pe care se desfăşoară, în perioada următoare, lucrări de reparaţii în regie proprie”, transmit reprezentanţii DRDP Timişoara. Reprezentanţii instituţiei mai arată că pe autostrada A1, Lugoj – Deva Lotul 1, km 441+100 – km 474+800, Calea 2, sensul Nădlac-Deva) între nodurile rutiere Dumbrava – Topolovăţu Mare, respectiv autostrada A6, Calea 1 Balinţ – Lugoj), antreprenorul execută lucrări de reparaţii şi întreţinere în perioada de garanţie.

„Începând de astăzi, 16 iulie, bretelele de urcare pe autostrada A6, în nodul Balinţ, pe direcţia de mers spre Lugoj, sunt închise. Şoferii care circulă pe A1 sensul Nădlac – Lugoj vor coborî de pe A1 la nodul rutier Topolovăţu Mare sau la nodul Dumbrava, iar cei care circulă pe ruta Deva – Lugoj pot coborî de pe autostrada A1 pe la nodurile Dumbrava sau Topolovăţu Mare. Circulaţia pe A6 între Lugoj şi nodul rutier Balinţ (A1) se desfăşoară în condiţii normale. În luna august NU vor fi instituite restricţii de circulaţie pe autostrada A1”, mai transmit reprezentanţii DRDP.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite