Pompierii timişoreni, în alertă din cauza unor scăpări de gaze lângă un depozit de produse petroliere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii sunt la datorie. FOTO: Arhivă
Pompierii sunt la datorie. FOTO: Arhivă

Autorităţile au fost alertate, vineri dimineaţa, în jurul orei 11.00, în privinţa unui miros puternic de gaz din apropierea unui depozit Petrom dintr-o zonă industrială a Timişoarei. Pompierii şi angajaţii companiei distribuitoare de gaz lucrează pentru îndepărtarea pericolului.

În urma unui apel la 112, iar pompierii s-au deplasat la faţa locului, pe calea Buziaşului, pentru a investiga mirosul puternic de gaz. Acolo a sosit şi un echipaj al companiei distribuitoare de gaz, care au determinat că în magistrala de gaz care trece prin apropierea depozitului petrolier a apărut o fisură. "Este vorba de un teren viran din calea Buziaşului, iar paznicul unei societăţi comerciale din zonă a observat că dintr-o baltă ies bule de aer şi miroase puternic a gaz", a spus Sindia Vlaia, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş.

Cum zona este una industrială, pericolul este minim, în apropierea locului fisurii nefiind nici locuinţe, nici drumuri circulate. Compania distribuitoare lucrează acum la remedierea problemei, iar pompierii au rămas la locul incidentului, pentru a oferi asistenţă în caz de nevoie.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite