Patriarhia Română ia atitudine în cazul familiei Bodnariu. Niciun mesaj pentru soţii Nan, creştini ortodocşi rămaşi şi ei fără copii în Norvegia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patriarhia Română a reacţionat în cazul familiei de creştini penticostali Bodnariu FOTO Adevărul
Patriarhia Română a reacţionat în cazul familiei de creştini penticostali Bodnariu FOTO Adevărul

Cazul familiei Bodnariu a intrat şi în atenţia Patriarhiei Române, care a emis un comunicat de presă pe această temă. Reacţia Patriarhiei Române nu îi include şi pe soţii Nan, o familie de creştini ortodocşi stabilită în Norvegia şi care a rămas fără copii în condiţii similare.

Într-un comunicat de presă, transmis miercuri după-masă, Patriarhia Română reacţionează în cazul familiei Bodnariu, rămasă fără copii în Norvegia. „Patriarhia Română a luat act cu îngrijorare de situaţia critică în care se află familia Bodnariu din Norvegia din cauza separării forţate a celor cinci copii de părinţii lor, în urma deciziei autorităţilor locale norvegiene”, arată reprezentanţii Patriarhiei Române.

În acelaşi comunicat, Patriarhia Română arată că „independent de motivele legale invocate de autorităţi, rolul părinţilor, respectiv al familiei, trebuie să rămână prioritar în creşterea şi educarea copiilor, fapt care nu exclude cooperarea cu statul. Din această perspectivă, Biserica susţine permanent familia ca fiind cadrul natural pentru naşterea, creşterea şi educarea copiilor în spiritul valorilor fundamentale pentru cultura şi civilizaţia europeană de sorginte creştină”.  BOR şi-a exprimat speranţa că printr-o analiză obiectivă a cazului familiei Bodnariu de către factorii responsabili din Norvegia se va ajunge la reintegrarea firească a celor cinci copii în familia în care s-au născut şi au crescut”.

Comunicatul Patriarhiei Române nu include şi familia Nan, o familie de creştin ortodocşi originară din Maramureş şi rămasă fără copii în condiţii similare cu familia Bodnariu, caz care a fost relatat pe larg de „Adevărul”, dar şi de alte instituţii de presă. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite