Pasajul Popa Şapcă din Timişoara prinde contur. Aşa arată noul pod pe sub care vor fi şase benzi carosabile FOTO
0Noul pod Popa Şapcă din Timişoara, pe care vor trece trenurile începând de luni, a fost ridicat pe structura construită de societatea arădeană care se ocupă de lucrare.
Ce a fost mai greu a trecut, spun reprezentanţii firmei arădene Sylcon Trans, care lucrează la noul pasaj Popa Şapcă din Timişoara.
Vechiul pod a fost îndepărtat şi în locul ei a fost ridicat noul pasaj peste care vor circula trenurile începând de luni.
"Podul este deja pe noua structură construită, dar mai avem un hop destul de dificil de trecut. Trebuie să facem, contra timp, şi partea de terasament. Vom fi gata până duminică seara. Luni, pe la ora 13, va trece primul tren peste noul pod. Din câte am înţeles este trenul ce vine de la Budapesta", a declarat unul dintre reprezentanţii firmei Sylcon Trans.
Conform primarului Nicolae Robu, noul pasaj va avea lăţimea de şase benzi carosabile, la care se adaugă două tuneluri de câte trei metri lăţime fiecare, dedicate pietonilor şi bicicliştilor.
Lucrările la Pasajul Popa Şapcă valorează aproximativ 5,4 milioane de euro, bani de la bugetul local.
"Cele şase benzi carosabile vor funcţiona patru spre înainte - două într-un sens, două în celălalt -, una pentru încadrare pentru viraj stânga, a şasea pentru încadrare pentru viraj dreapta, ultimele două pe sensul dinspre Punctele Cardinale spre Iulius Mall câte două pe sens, de la Punctele Cardinale până la intersecţia cu Cimitirul Eroilor. Vor fi şi piste de biciclete şi trotuare moderne", a explicat Robu, pe pagina sa de Facebook.
Citiţi şi:
A dispărut vechiul pasaj de pe strada Popa Şapcă. Ritm neobişnuit de alert pentru un şantier din România FOTO
Începe operaţiunea de montare a noului pasaj "Popa Şapcă". Traficul feroviar este întrerupt timp de o săptămână FOTO