O avocată din Timişoara, oprită în trafic pentru a i se testa alcoolemia, a refuzat testarea şi s-a certat cu poliţiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avocata spune că poliţiştii au hărţuit-o. FOTO: RTV
Avocata spune că poliţiştii au hărţuit-o. FOTO: RTV

O fostă procuroare, în prezent avocat, a făcut scandal în curtea Spitalului Judeţean din Timişoara. După ce a fost oprită de politişti în trafic şi a refuzat testarea cu etilotestul, agenţii de circulaţie au dus-o la spital pentru recoltarea de probe biologice. La spital, aceasta s-a certat cu poliţiştii, arată postul de televiziune România TV.

Oamenii legii au dus-o pe avocată la spital, pentru recoltarea de probe biologice. Femeia i-a acuzat pe poliţişti că au hărţuit-o.

"Poliţistul a tras de mine jumătate de oră, m-a lovit şi m-a tras din maşină cu forţa. Nu permit acest lucru, pentru că există un statul al avocaţilor şi al tuturor celor care lucrează sub egida legii", a spus avocata, după cum arată rtv.net.

Oamenii legii i-au facut dosar penal, iar avocata riscă excluderea din Barou. "Am condus-o la spital, dar a refuzat recoltatera probelor biologice pentru alcoolemie. A fost recalcitrantă atât cu poiţiştii, cât si cu personalul spitalului", a spus Adrian Dragostin, de la Poliţia Rutieră Timişoara, citat de România TV.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite