FOTO Nostalgii timişorene. Amintiri despre oraşul de altădată: Minunata Gară Domniţa Elena şi trenul de Buziaş care trecea prin centru EPISODUL 4

FOTO Nostalgii timişorene. Amintiri despre oraşul de altădată: Minunata Gară Domniţa Elena şi trenul de Buziaş care trecea prin centru EPISODUL 4

Aşa arăta actuala Gara de Nord din Timişoara Foto: Timişoara de altădată, Banaterra, Arhivele Naţionale Timiş, Arhivele Na'ionale Ungare

Actuala Gară de Nord din Timişoara, care s-a numit Domniţa Elena, a arătat cândva ca o bijuterie arhitecturală. Clădirea a fost bombardată în al Doilea Război Mondial, iar actuala înfăţişare este din anii 80.

Ştiri pe aceeaşi temă

Capitala Banatului este, de multe decenii, unul dintre cele mai mari noduri de cale ferată ale ţării. Nu mai puţin de nouă sunt direcţiile spre care pornesc (şi, totodată, dinspre care vin) liniile trenurilor.
 
În mod firesc, o asemenea reţea feroviară necestă un număr adecvat de gări. 
 
Este ştiut că, astăzi, oraşul Timişoara are cinci gări, din care patru poartă, după amplasament, denumirile punctelor cardinale. Cea de a cincea este triajul şi are numele cartierului timişorean în care se află: Ronaţ.
 
Prima şi cea mai importantă a fost şi rămâne Gara de Nord (care şi-a reprimit numele purtat din perioada interbelică şi până în 1947: Gara Domniţa Elena). Toţi timişorenii o numesc însă „Gara Mare” (preluat din limba germană: „Hauptbahnhof” sau „Zentralbahnhof”, adică „Gara Principală”, respectiv „Gara Centrală”).
 
„Gara Mare” a fost inaugurată (ca edificiu) în 1897, fiind construită într-un elegant stil neoclasic, de mare frumuseţe, cu dotări moderne pentru acele timpuri. Clădirea, cu aspectul ei impozant, a constituit – în epocă- de fapt un fel de replică la o altă gară de seamă, cu arhitectură rafinată, clădită anterior nu departe de oraşul de pe Bega: gara Arad.
 
Aşa arăta sala de aşteptare a Gării din Nord din Timişoara 

Din păcate, spre deosebire de surata ei arădeană, mai vârstnică, - viaţa acelui adevărat monument arhitectural care era vechea „Gară Mare” a Timişoarei, a fost scurtă: nici o jumătate de veac! Într-adevăr, până prin anii ‚60, încă mai dăinuia una din aripile (cea de răsărit) admirabilul edificiu.
 
Astăzi este în întregime refăcută, însă stilul clădirii nu mai păstrează nici o urmă din splendoarea şi farmecul de altă dată.

Gara de Est (sau Gara Mică)
 
A doua gară timişoreană, ca importanţă, este cunoscută ca „bătrâna şi buna” gară „Fabric” sau „Gara Mică” (Gara de Est, după numele ei oficial). Existenţa ei măsoară mai bine de un veac. Vechea denumire provine, după cum se ştie, de la cartierul în care se află şi pe care îl slujeşte, de zeci şi zeci de ani. 
 
Să nu uităm, însă, că în afară de transportul de călători- în special navetişti – gara asigura principalele intreprinderi şi fabrici din zonă, atât cu materiale şi mărfuri ce veneau pe calea ferată, cât şi cu scoaterea în reţeaua de distribuţie a produselor acestor fabrici. Şi nu prin „transcontainere”, ca astăzi, ci direct cu vagoane sosite din sau ce plecau spre alte colţuri de ţară, ori lume... 
 
Din „Gara Fabric” se ramifica o linie care era racordată la reţeaua căilor de tramvai (ramificaţia se mai poate vedea şi azi), ecartamentul şinelor fiind acelaşi. Existau dou-trei locomotive electrice (de mică putere) care erau prevăzute cu tampoane şi cuple, având posibilitatea de a tracta trei până la patru vagoane de 10-15 tone (pe două osii) de la „Gara Mică” până la fabrica respectivă (vagoanele fiind preluate de pe linia de racordare la reţeaua tramvaielor).
 
Desigur că mulţi timişoreni îşi amintesc de „spectacolul” care se putea vedea, cu ani în urmă, în Piaţa Traian, când trecea câte un convoi cu vagoane de marfă (inclusiv pe direcţia tramvaiului 6, respectiv pe strada Ştefan cel Mare, în prelungirea străzii Dacilor). Personalul de manevră asigura –prin semnale de fluier – întreruperea circulaţiei vehiculelor de orice fel, iar garnitura trasă de locomotiva electrică se deplasa încet peste intersecţiile de şine, spre a se evita eventualele deraieri sau alte evenimente; oricum, vagoanele încărcate cu marfă au greutatea mult mai mare decât a unui tramvai. 

Dar, asemenea „spectacole” aparţin trecutului...

Gara de Est este cea de a doua gară ca importanţă în Timişoara  

Pavilioanele din Ronaţ
 
Nu putem încheia aceste rânduri fără a evoca cea mai ...mică şi modestă gară a Timişoarei: halta „Pavilioanele” (pe numele ei întreg „Pavilioanele CFR”), trecută şi ea în istorie de când a intrat în circuitul feroviar triajul de la Ronaţ.
 
„Pavilioanele” formează grupul celor patru clădiri cu trei nivele – clădiri aflate lângă linia ferată ce duce spre Arad, la circa 2,5-3 kilometri de „Gara Mare”. Sunt construite prin anii 30 în stil „neoromânesc” (stil creat de celebrul arhitect Ion Mincu, prin folosirea – în principal – a unor elemente de construcţie şi decoraţie din epoca brâncovenească); destinaţia „pavilioanelor” a fost, iniţial, aceea de locuinţe pentru personalul căii ferate. Micul cvartal al celor patru clădiri era prevăzut cu halta la linia ferată, haltă având peron betonat, pe o lungime apreciabilă; toate amenajările aveau scopul de a facilita navetele făcute de ceferiştii ce locuiau aici.
 
Astăzi, halta nu mai există, iar „Pavilioanele” (cu zidurile şi acoperişurile marcate de intemperii), sunt locuite de diverse familii, printre care  - poate – şi unele ale cârtorva ceferişti. Dar, niciun tren nu mai opreşte la „Pavilioane”...


Gara de la Pavilioane a fost desfinţată 

Întâia linie ferată ce pleca din Timişoara a fost cea către Caransebeş, inaugurat în 1876


Apoi, după doi ani, această linie a fost prelungită până la Orşova, realizându-se astfel legătura cu zona Porţilor de Fier dunărene (iar mai târziu, cu provinciile sudice ale Principatelor Române). A urmat construirea şi darea în folosinţă a liniei spre Arad (de unde se putea deja călători cu trenul, mai departe, către Oradea).
 
Până către sfârşitul veacului al XIX-lea, oraşul de pe Bega îşi...înmulţea „tentaculele” feroviare în direcţiile: Becicherecul Mare (astăzi oraşul Zrenjanin din Serbia), Sânnicolaul Mare, Variaş, Valcani, Buziaş, Lipova...
Ca şi astăzi, trenurile de călători aveau ca staţie de plecare şi sosire – Gara Mare, cu clădirea impozantă. Dar nu toate liniile aveau traseul de acum; dezvoltareas şi extinderea oraşului în decursul deceniilor au impus schimbări de rute. Să nu anticipăm, însă..
 
Ieşirile garniturilor de vagoane se făceau  - la fel ca în zilele noastre, spre est şi spre vest. Cea mai veche linie ferată datează din perioada anilor 1876-78 şi este cea către Caransebeş-Orşova (respectiv spre est, pornind din Gara Mare. A urmat, mai târziu, punerea în funcţiune a liniei pe direcţia Jimbolia-Budapesta, ieşirea din Gara Mare fiind spre vest.
 
Hărţi din atlasele geografice întocmite de Kogutowicz Mano (editate în anii de la cumpăna secolelor XIX şi XX de către Institutul Societăţii de Geografie din Budapesta) indică o reţea bine dezvoltată a căilor ferate ce legau Timişoara cu alte regiuni şi ţări. 
 
Se poate urmări evoluţia cronologică a conectării capitalei Banatului timişean la sistemul transporturilor cu trenul: după asigurarea circulaţiei pe direcţia est-vest, respectiv Caransebeş – Jimbolia, o a doua etapă marchează darea în exploatarea a liniilor spre nord (Arad) şi spre sud-vest (Becicherecul Mare). 
 
Către această din urmă localitate, după cum indică hărţile de epocă, a existat – până în anii primului război mondial – o linie directă; dar după 1918, trenurile de călători de pe această linie nu mai tranzitează graniţa, oprindu-se la Cruceni.

Trenul de Buziaş trece prin Elisabetin în 1912

Cu trenul de Buziaş prin centru
 
Până acum mai bine de 60 de ani, în Timişoara putea fi văzut un tren ce trecea prin...centru! Despre ce este vorba?
 
Dacă astăzi ştim că trenurile de Buziaş pleacă de la „liniile Reşiţa” (sau de la „motoare”, după cum se mai spune încă prin anii 1960-1970, după tipul de mijloace de călătorie de atunci, respectiv automotoarele), - părinţii şi bunicii noştri, când călătoreau spre Buziaş, traversau cu trenul locurile pe care se află acum...Catedrala din Piaţa Operei!
 
Într-adevăr, până în 1932, linia spre Buziaş avea cu totul alt traseu; ieşea din Gara Mare spre... est! Cam în spatele fostei tribune oficiale de pe bulevardul republicii începea o curbă foarte largă, semicirculară care înconjura Parcul Central de azi (în epocă Parcul Sudier), încrucişându-se cu linia de tramvai în dreptul „Bufetului Express-Corso”. Poate prezintă oarecare interes menţionarea faptului că, la sfârşitul secolului al XIX-lea, nu existau însă nici Spitalul de copii, nici Liceul Piariştilor, nici clădirea „Bufetului Corso”; toată zona străbătută de curba liniei era un loc viran, în afara Cetăţii...
 
După largul ocol, linia traversa Canalul Bega – pe un pod metalic, dispărut de mult, la aproximativ 50 de metri aval de podul ce face intrarea pe bulevardul Mihai Viteazul. Odată trecută Bega, după intersecţia actualului splai Tudor Vladimirescu, linia intra în cartierul Elisabetin, aproape paralele cu bulevardul Mihai Viteazul (pe atunci, o lungă alee cu pomi pe margini).
 
Urme ale acestei rute se pot remarca şi azi, dar nu prin...restul de şine, ori traverse! Planurile oraşului Timişoara, editate în ultimii 40-50 de ani, permit observarea zonelor construite de-a lungul străzii Zoe şi Miloia).


Barieră pe strada Gh.Doja din Timişoara, în 1912 

Continuîndu-şi drumul, trenul de Buziaş trecea pe lângă fosta Capelă Rozalia, aflată cu ani în urmă pe colţul făcut de străzile Pescarilor şi Mugurilor (fostă Rozalia). Străbătea apoi latura estică a parcului Doja (în lungul străzii Zoe), intersectând linia tramvaiului, nu departe de Piaţa Bălcescu. Urmau apoi traversări ale străzilor ce astăzi poartă denumirile Ciprian Porumbescu şi Rusu Şireanu, după care, drumul de fier spre Buziaş, trecând pe lângă latura estică a cimitirului catolic, - intra în lungul străzii Miloia, ieşind în Chişoda...
 
Prima gară din afara oraşului era chiar gara Chişoda (cunoscut, până nu de mult, ca „Timişoara – Fratelia”; astăzi se numeşte „Timişoara-Sud”). De aici încolo, calea spre Buziaş era aceeaşi ca în zilele noastre. Ruta descrisă mai sus şi-a încetat existenţa la începutul deceniului patru. În anul 1932, într-un cadru festiv (slujba religioasă, tren oficial, discursuri, panglici, flori, fanfare, public numeros...), s-a inaugurat noul traseu (cel de azi). Nu după mult timp, şinele, barierele, podul de peste Bega – au fost demontate. Oraşul, în dezvoltare continuă, nu mai permitea să fie...”deranjat” de fumul şi fluierăturile locomotivelor, de zgomotul roţilor pe căi de fier! Au rămas doar fotografii, hărţi şi poveşti ale celor vârstnici...
 
Trenul de Orşova mergea pe CD Loga
 
În a doua jumătate a secolului trecut, când a fost pusă în funcţiune, - linia ferată spre Caransebeş şi Orşova avea un traseu diferit de cel de azi, în porţiunea ce străbătea teritoriul oraşului nostru (respectiv între Gara Mare şi Gara Fabric).
 
După cum arată un plan al Timişoarei de acum un veac (plan publicat de N.Engelmann şi L. Klugenhertz în lucrarea „Temeswar – Temeschburg”), linia de Orşova ocolea Cetatea nu prin partea de nord, ci prin cea de sud.

Trenul trece prin Parcul central (fosta Scudler) în 1932 

Pornind de la Gara Mare, calea ferată ce ieşea spre est avea o rută comună cu linia de Buziaş, - până în zona unde astăzi este Catedrala Ortodoxă Mitropolitană, din Centru. Din acest loc, linia Buziaşului făcea o cotitură spre sud (trecând în cartierul Elisabetin), iar linia de Orşova o lua pe un traseu de-a lungul bulevardului C.D. Loga. Drumul de fier trecea prin faţa Gimnaziului de Stat şi a Şcolii Superioare de fete (singurele clădiri de seamă din zonă, existente în acele vremuri; astăzi ele se numesc colegiul CD Loga şi respectiv Liceul Carmen Sylva). Cam în dreptul intersecţiei cu actuala stradă Ludwig van Beethoven, calea ferată se încrucişa cu...linia de tramvai ce lega Cetatea de Fabric-ul. 
 
Din zona unde se ridică astăzi Prefectura, traseul de Orşova intra în linie dreaptă, trecând pe lângă...cafe-barul „Narcis” de pe Take Ionescu.
 
Traseul căii ferate orşovene urma apoi direcţia pe care o are strada Titan de azi, trece prin locurile unde acum se găsesc depozitele de pe strada Baader, - după care intra în Gara Fabric. De aici, drumul de fier mergea mai departe spre Lugoj, Caransebeş şi Orşova, pe aceeaşi rută pe care o ştim şi astăzi.
 
Scoaterea din uz a vechii linii ferate Orşova a avut loc încă înaintea demolării zidurilor ce înconjurau Cetatea; traseul „incoloda” perspectivele de dezvoltare a zonelor cuprinse între incinta de fortificaţii şi cursul canalului Bega...
 
"Simplon - Orient - Express" oprea la Timişoara
 
Este demn de reamintit că Timişoara, cu deceinii în urmă, era punct de oprire pentru unul din marile şi luxoasele trenuri ce străbăteau Europa: „Simplon – Orient – Express”. Numele său venea de la trecătoarea ce traversa Alpii, între Elveţia şi Italia...
 
Până în anii 40, trenul „Simplon” făcea legătura dintre Paris şi Bucureşti, cu ramificaţia spre Istambul. (După 1918, pentru trenul „Simplon”, ca şi pentru celelalte trenuri internaţionale ce circulau spre Bucureşti, staţia de frontieră a fost stabilită la Jimbolia, - după care prima gară importantă ce urma pe teritoriul ţării, era Timişoara).
„Simplonul”, cu elegantele sale vagoane „internaţionale”, nu mai are astăzi drum spre Bucureşti. 

Însă staţia Timişoara a fost şi rămâne un punct de seamă în reţeaua căilor ferate ce ne leagă de Europa şi de lumea întreagă...

„Nostalginii timişorene– album despre oraşul de altădată” (ediţia a III-a), este titlul volumui scris de publicistul Paul Răzvan (1928-1995), care a apărut la 16 ani de la moartea autorului.  Articolele despre "Timişoara de altădată" au fost publicate de Paul Răzvan în revista "Timişoara Internaţional" până în ianuarie 1995. Cartea a fost finanţată şi editată de Consiliul Judeţean Timiş. 
 
 


EPISODUL 2. Nostalgii timişorene. Amintiri despre oraşul de altădată: „Din viaţa Castelului”

EPISODUL 3 Nostalgii timişorene. Amintiri despre oraşul de altădată: "Pe vremea tramvaiului cu cai"

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea
citeste totul despre: