Model de ecumenism la Timişoara. Marşul Învierii adună toate confesiunile laolaltă FOTO
0Marşul Învierii a fost iniţiat de pastorul Petru Dugulescu, imediat după Revoluţie. La procesiune participă reprezentanţii tuturor cultelor religioase din Timişoara.
Marşul Învierii de la Timişoara, care de 26 de ani adună laolaltă toate confesiunile din oraş, s-a desfăşurat, conform tradiţiei, în a doua zi de Paşti. Credincioşii s-au întânlit la ora 15.00, în faţa Catedralei Mitropolitane. După câteva rugăciuni şi citiri din Biblie, în fruntea cu fanfarerele bisericilor creştine, cele aproximativ 500 de persoane au plecat în marş spre Primărie, de acolo la Palatul Administrativ, iar în final s-au oprit în Parcul Rozelor, unde, la această oră are loc un serviciu religios de Paşti.
Istoria Marşului Învierii de la Timişoara începe imediat după Revoluţie, în a doua zi de Paşti a anului 1990. În primul an a avut loc doar o adunare în Parcul Rozelor, la care au participat aproximativ 6.000 de persoane. A fost o nouă premieră în România, când Timişoara a demonstrat că pot trăi în armonie toate confesiunile.
"A fost un eveniment unic, pentru începuturile sale. De la Timişoara a plecat, după viziunea tatălui meu, pastorul Petru Dugulescu, aceea de a ieşi dintre zidurile bisericilor, toate cultele creştine, atât tradiţionale cât şi protestante şi neoprotestante. În această a doua zi de Paşti proclamăm cu toţii Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Singurul învit din morţi. Se cuvine să lăsăm toate diferenţe la o parte, credinţa în Iisus fiind numitorul cumun al creştinătăţii", a declarat Marius Dugulescu.
Acesta a participat la primul eveniment din 1990. "Am fost încă de la început alături de tatăl meu, atunci avem 17 ani. Din păcate el nu mai este printre noi. Dar noi ducem toate aceste proiecte mai departe. La acea vreme a fost o noutate, dar ele s-au încadrat foarte bine în spiritul Timişoarei, unde diferite religii, diferite etni, oameni de fiferite mentalităţi, trăiesc în bună pace împreună", a mai spus Dugulescu.
În 1991, în urmă cu 25 de ani, a avut loc primul marş prin Timişoara, după ce Petru Dugulescu a înfiinţat Asociaţia „Iisus Speranţa României”.
„De la început a fost alături şi Biserica Ortodoxă. Se ştie relaţia bună pe care a avut-o mitropolitul Nicolae Corneanu cu celelalte culte din oraş. Au venit alături şi romano-catolicii, greco-catolicii, reformaţii şi celelalte confesiuni. Numărul celor prezenţi la marş a variat, dar cel puţin 2.000 de persoane au fost cam în fiecare an”, a declarat pastorul Samy Tuţac.
În faţa Primăria Timişoara, credincioşii au fost întâmpinaţi de viceprimarul Dan Diaconu. Apoi s-a plecat spre Palatului Administrativ, unde, de asemenea, au avut loc rugăciuni şi citiri de texte din Biblie. Alaiul este însoţit de fanfarele bisericilor creştine din Timişoara.
În Parcul Rozelor, a luat cuvântul şi invitatul special al Marşului Învierii, pastorul Daniel Mariş, de la Biserica Creştină Baptistă „Golgota” din Bucureşti şi rector al Institutului Teologic Baptist din Bucureşti
„Sunt prezenţi şi câţiva oaspeţi din America, care au venit la aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Iisus Speranţa României. Unul dintre ei este pastorul Bob Paggett, preşedintele Asist International, care de-a lungul anilor s-a implicat în multe proiecte de caritate din România, dotat multe spitale din ţară”, a mai spus Samy Tuţac.