Mic lexicon pentru amatorii de vin. Cum e vinul „Beaujolais“ şi ce înseamnă gustul „buşonat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Tot ce trebuie să ştie bărbatul genial”, de Oliver Kuhn, prezintă câteva informaţii importante din diverse domenii.

“Tot ce trebuie să ştie bărbatul genial”, de Oliver Kuhn, apărută la editura Baroque Books&Arts, vine cu sfaturi utile pentru cei care vor să se pună la punct cu cultura generală. Bărbaţii învaţă despre eleganţă, filosofie, literatură şi artă, vinuri, astronomie, fotbal, sex, seducţie, geografie, religie, bunele manire, design. bricolaj şi altele.   

Ne vom opri astăzi la micul lexicon pentru amatorii de vin.

Alcoolic – gust aspru şi nedorit de acool.

Barrique – butoiul standard de 225 de litri. Vinul învechit în butoaie de stejar are o aromă de lemn. La vinurile roşii, această aromă se exprimă printr-un miros de cireşe, iar la cele albe, prin note de piersică-vanilie.

Beaujolais – Vin roşu tânăr, proaspăt, îmbuteliat la scurtă vreme după fermentaţie şi pus în circulaţie câteva luni mai târziu. Prima zi de vânzare e, tradiţional, a treia joi a lunii noiembrie. Temperatura de consum recomandată: 10-12 grade Celsius.

Blanc de blancs – alb din albe; aşa sunt numite vinurile şi vinurile spumante obţinute exclusiv din struguri albi. Şampania Blanc de blancs este obţinută doar din struguri Chardonnay.

Brut – denumire a vinurilor spumante seci.

Buchet – bogat în mirosuri plăcute.

Buşonat – gust neplăcut pe care vinul îl poate căpăta din cauza unui dop (de plută) inadecvat.

Colţuros – un vin lipsit de armonie, fără rotunjimi.

Corp – senzaţia de densitate a materiei pe care o lasă vinul când este plimbat în gură. 

Demisec  - maximul 18 grame de zahăr pe litru.

DOC (G) – Denominazione di origine controlata (denumire de origine controlată) cu sau fără garanţie.

Eiswein - vin provenit din struguri îngheţaţi, zdobiţi ca atare. Vinul astfel obţinut conţine un nivel ridicat de zaharuri. E unul dintre cele mai scumpe vinuri, deoarece viticultorul îşi asumă mari riscuri.

Finesse – Potrivire în combinaţia de gusturi şi arome.

Floral  - vin bogat în note florale.

Fructat – Gustu de fructe proaspete, în special la vinuri tinere.
 

Oechele – greutatea mustului; scală pentru măsurarea cantităţii de zahăr din struguri.

Oxidat – vin cu gust neplăcut răsuflat din cauza expunerii prea îndelungate la aer.

Respiraţie – prin decantare şi lăsând sticla deschisă pentru o anumită perioadă de timp, vinul va intra în contact cu aerul.

Rotund – echilibrat, fără defecte, dar şi fără finesse.

Roze – vin de culoare roşu-deschis, obţinut de struguri închişi la culoare, prin zdrobirea rapidă astfel încât culoarea din coaja boabelor de struguri să pătrundă cât mai puţin în vin.

Sec – vin sec; în cazul şampaniei: brut.

Şampanie – eticheta “şampanie” nu are voie să se regăsească decât pe vinurile care provin din regiunea Champagne. Procedeul de fermentaţie în sticlă e de la sine înţeles.

Tanin  -substanţa care se găseşte în coaja şi în sâmburii strugurilor, responsabilă de culoarea, caracterul şi gustul vinului. Taninurile, care se regăsesc mai mult în vinurile roşii decât în cele albe, dar care pot intra în vin şi din cauza păstrării în butoaie de stejar, sunt şi un conservant, o substanţă esenţială pentru obţinerea unui vin care să poată rezista depozitării îndelungate.

Tinto – denumirea spaniolă pentru vinul roşu.
 

Vin de table – vin de masă, de diverse calităţi; vin de pays (vin de la ţară) e mai recomandabil.

Weissherbst – denumirea germană a vinurilor roze. 

Citiţi şi:

Sfat pentru „băutorii geniali“: „Nu beţi niciodată whisky cu gheaţă“

Tehnici speciale pentru a creşte viteza de lectură. De la 200 de cuvinte pe minut puteţi ajunge la 1.000 de cuvinte

Cum se poziţionează corect paharele la restaurant. Vinul trebuie împărţit astfel încât o sticlă să umple şase pahare

Codul bunelor maniere descris în cartea „Tot ce trebuie să ştie bărbatul genial“. Cum se aşază corect masa acasă

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite