Medici români şi străini veniţi la Timişoara pentru un curs de specialitate au nimerit în mijlocul unei percheziţii. Vizat este un celebru medic timişorean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, însoţiţi de jandarmi şi ofiţeri DGA, au descins vineri dimineaţa în trei locaţii din Timişoara, printre care Spitalul Judeţean, o asociaţie medicală şi vila unui medic din oraş. La una din locaţiile în care s-au organizat percheziţii procurorii au amânat un curs medical cu participare internaţională.

UPDATE Doctorul Mihai Ionac, şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Timişoara, suspectat de luare de mită, a fost dus la audier la Parchetul de pe langa Tribunalul Timiş, în urma percheziţiilor  care au avut loc la locuinţa acestuia.

"Sunt citat ca martor pentru nişte lucruri pe care nu le-am făcut. Acum, să vedem exact despre ce este vorba. Nu am luat mită niciodată, e contrar principiilor mele. Am primit de la anchetatori un document în care scrie că sunt martor într-un caz privind efectuarea de operaţii estetice. Nu mi-au adus la cunoştinţă cine a luat mită pentru operaţii. Urmează să fiu audiat în cursul acestei zile, deocamdată anchetatorii sunt la mine acasă, dar şi la birou", a declarat Ionac, imediat ce a ieşit din locuinţa sa, însoţit de un avocat.

Ionac a mai spus că este suspectat că a primit mită de la pacienţi, respingând acuzaţiile: „În toată cariera mea nu am luat bani de la pacienţi. Mi se pare tragic ce se întâmplă şi probabil că ar fi trebit să-mi fac meseria în altă parte a lumii, unde ceea ce doreşti să faci este preţuit. Pentru mine sănătatea pacienţilor a fost prioritară, pentru fiecare pacient am făcut tot ce mi-a stat în putinţă, dar probabil că sunt şi pacienţi nemulţumiţi”.

Percheziţiile procurorilor timişeni fac parte dintr-un amplu dosar de corupţie în care sunt vizate, printre altele şi afaceri cu medicamente. În momentul de faţă nu este cunoscut prejudiciul, dar surse apropiate anchetei au declarat că e vorba de bani foarte mulţi. Printre cei care vor fi duşi la audieri în acest dosar este şi fostul director al Clinicii de Microchirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, Mihai Ionac, care conduce şi o asociaţie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara. Momentan, Ionac are calitatea de martor. 

În cadrul anchetei, procurorii au descins la Spitalul Judeţean Timişoara, la vila lui Mihai Ionac şi la Centrul de Chirurgie Laparoscopică şi Microchirurgie din cadrul UMF, condus de Mihai Ionac. Chiar vineri dimineaţa la sediul ONG-ului condus de Ionac era programat un curs de ortopedie, artroscopia umărului, cu participare internaţională. Cursul ar fi trebuit să înceapă la ora 8.00, dar medicii români din toată ţara şi colegii lor din străinăttate nu au fost lăsaţi să intre, percheziţiile fiind în desfăşurare.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite