FOTO Pe urmele celui mai mare romancier sârb, care a crescut la Timişoara

Piaţa Unirii nr.5, casa în care a trăit Miloş Crnjanski

Timişoara a dat nume uriaşe pentru literatura europeană, dar sunt nemeritat marginalizaţi în cultura românească. Unul dintre ei este Miloş Crnjanski, considerat cel mai mare scriitor al Serbiei.

“În ţara noastră se vorbeşte despre cultura românească în sensul că ar fi toată cultura cu putinţă, ceea ce este o percepţie unilaterală care sărăceşte cultura din România care nu este numai românească. Timişoara este şi oraşul lui Karl Kerényi, Herta Müller sau Miloş Crnjanski şi nu doar al performanţelor culturale locale româneşti, hrănite mai adesea, din păcate, de o mediocritate harnică şi cam atât”, spune criticul literar Daniel Vighi.

Câţi dintre români ştiu că Miloş Crnjanski, cel mai mare important romancier din Serbia, este şi timişorean. Asta pentru că o mare parte din viaţă a trăit-o la Timişoara. Copilăria, şcoala primară, adolescenţa şi liceul sunt legate de Timişoara. Nu mulţi ştiu! Astăzi, poartă numele unei uliţe mărginaşe în cartierul Mehala, dar şi acela scris greşit.

“A primit numele uneia dintre aceste recent rebotezate uliţe ale Mehalei. Numele său este scris greşit: Cirneanski Miloş. Potrivit grafiei latine, numele se scrie Miloş Crnjanski şi se citeşte, cu aproximaţie, Miloş Ţârnianski”, a explicat scriitorul şi jurnalistul Duşan Baiski.

A făcut liceul Piarist

Miloş Crnjanski s-a născut pe 26 octombrie 1893 la Csongrad (în Ungaria), însă la vârsta de trei ani ajunge cu părinţii la Timişoara, după ce tatăl său primeşte un post de funcţionar. Micuţul Miloş începe să înveţe la şcoala sârbească, din Piaţa Unirii, sub îndrumarea lui Duşan Berici, care avea să joace un rol important în viaţa viitorului scriitor.

“Învăţătorul Beria era un mare cunoscător de literatură, cu mult talent actoricesc şi totodată şeful opoziţiei în comunitatea bisericească şi expert în dreptul naţional şi bisericesc. Şcoala lui Beria îşi va pune puternic amprenta pe viaţa ulterioară a copilului Miloş de atunci”, a mai declarat Baiski.

Gimnaziul l-a făcut la Liceul Piarist, despre care Miloş Crnjanski va scrie într-una dintre volumele sale. <Până la moartea tatălui meu, spre sfârşitul clasei a cincea de liceu, am fost un elev mediocru. După aceea, am decis să fiu printre primii. Am fost printre primii>.

Primele poezii le-a scris în perioada liceului de la Timişoara, apoi le-a publicat în ziarul sârbesc Golub din Zombor, între 1908-1911. În 1912 a publică în revista Bosanska vila, de la Sarajevo.

A locuit în Piaţa Unirii

Până la examenul de maturitate, a locuit împreună cu mama sa într-un apartament din Piaţa Unirii nr. 5, unde se află şi astăzi centrul comunităţii sârbe.

“Prieteni îi erau <fiii nobililor catolici şi surorile lor parfumate> alături de care lua ore de franceză. A luat şi ore de engleză cu un profesor căruia trenul îi retezase amândouă picioarele. Tot în particular a învăţat şi pictura. Îşi aduce aminte de o serie de prieteni de pe vremea aceea: Kalinfalvi Jurka Gyula, Kapdebo Elemér, Gică. Miloş a jucat fotbal mai întâi în selecţionata gimnaziului, a activat la clubul de gimnastică al Timişoarei, iar începând din clasa a VII-a, la clubul feroviarilor Kinizsi, un club profesionist de fotbal. Cel mai bun prieten de la acest club i-a fost lăcătuşul Sidon, prin care a început să se familiarizeze cu literatura socialistă. Participă la demonstraţiile socialiştilor la teatru, cu prilejul reprezentaţiei cu <Hoţul> lui Bernstein, fiind ulterior interogat de poliţie”, a mai susţinut Duşan Baiski.

În 1912, Miloş Crnjanski se înscrie la Academia de Exporturi de la Rijeka, unde nu rămâne decât până în 1913, iar apoi pleacă la Viena, pentru a se înscrie la Facultatea de Medicină.

“Scârbit de ideea de a fi nevoit să suporte duhoarea din pivniţelor unde se făceau disecţiile, a renunţat la studiile medicale. Va fi înrolat în armată, dar, descoperindu-se că avea probleme cu plămânii, va ajunge la spital. Cu ajutorul mătuşii sale, o prinţesă austriacă, şi al unei verişoare de-a mamei, călugăriţă la Viena, Miloş va fi multă vreme plimbat de la un spital la altul, pentru a scăpa de front. În 1916, este totuşi dus la muncă la Seghedin, apoi în Italia, unde va fi repartizat la o unitate comandată de Reiter Sandor, un vechi prieten din Timişoara, al cărui tată, arhitect, construia case în cartierul Elisabetin”, a mai spus Duşan Baiski.

Cu gândul la Timişoara

Timişoara va fi amintită de Miloş Crnjanski în numeroase cărţi. Iată un exemplu din romanul “Migraţiile”:

“În inima oraşului se aflau multe clădiri construite în stil baroc: marea catedrală catolică, vestită pentru concertele din Bach care se organizau aici, mănăstirea fraţilor catolici, între care una, cea a piariştilor, a fost şcoala mea…Timişoara se dezvolta pe atunci rapid, căruţele alergau prin oraş pe roţi de cauciuc, iar printre ele se vedeau, deja, primele automobile. Femeile se îmbrăcau după ultima modă de la Paris, adusă prin Viena, iar deasupra pălăriilor ample am urmărit zborul celui dintâi aeroplan”.

Duşan Berici, învăţătorul lui Miloş Crnjanski, s-a aruncat de la etajul doi al clădirii din Piaţa Unirii. Nu a lăsat niciun mesaj, dar se pare că gestul său s-a datorat sărăciei.

Peregrinari în Europa

După terminarea Facultăţii de Filosofie de la Belgrad, va lucra ca profesor la Pančevo şi Belgrad, unde va preda istoria şi limba sârbă.  

“În paralel, va avea o intensă activitate publicistică. Va înfiinţa săptămânalul Ideje, revistă pentru literatură, probleme politice şi sociale, considerată a fi de orientare fascistă, însă la care a colaborat şi viitorul laureat sârb al premiului Nobel pentru literatură, Ivo Andrici.

În 1936, va pleca la Berlin, în calitate de corespondent de presă, iar în 1938, la Roma, în aceeaşi postură. Vor urma şederi la Lisabona, apoi la Londra, unde va lucra pentru serviciul de informaţii al guvernului în exil al Regatului Iugoslaviei”, a mai spus Duşan Baiski, cel care a tradus în limba română romanul “Migraţiile”, apărut în 1991 la Editura de Vest. 

Tradus în limba franceză, “Migraţiile” a fost declarat de critica pariziană drept “cel mai bun roman străin al anului 1987”, iar la Belgrad a fost numit “romanul deceniului” din literatura iugoslavă. “Cărţile lui Miloš Crnjanski au fost traduse în patrusprezece limbi”, a mai spus Baiski. 

În 1951, Crnjanski va primi şi cetăţenia engleză. Revine în Jugoslavia de abia în 1965. Moare la Belgrad, în 30 noiembrie 1977.

→

Imaginea 1/4: Miloş Crnjanski