FOTO Cum şi-au bătut joc de conacul familiei Mocioni de la Foeni. A fost pe rând baie comunală, grădiniţă, depozit, sală de sport şi discotecă

FOTO Cum şi-au bătut joc de conacul familiei Mocioni de la Foeni. A fost pe rând baie comunală, grădiniţă, depozit, sală de sport şi discotecă

Conacul familiei Mocioni de la Foeni FOTO: prinbanat.ro

Actualul cămin cultural de la Foeni s-a numărat cândva printre cele cinci reşedinţe ale familiei Mocioni din Banat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conacul de la Foeni (judeţul Timiş) a fost construit în 1750 şi este una dintre cele mai vechi clădiri de pe plaiurile bănăţene. Cel mai important membru al familiei nobile care a locuit aici a fost Andrei Mocioni de Foen, strănepotul preotului aromân Constantin.
 
Din păcate, la fel ca majoritatea fostelor reşedinţe nobiliare din regiune, monumentul istoric se află în stare de degradare şi, de-a lungul anilor, arhitectura i-a fost modificată în repetate rânduri.
 
“Andrei s-a născut la Budapesta, în anul 1812. Jurist de profesie, membru în Senatul Imperial de la Viena, membru fondator al Astrei Române (1866) şi membru onorific al Societăţii Academice Române (1870), de-a lungul carierei sale s-a dedicat luptei pentru drepturile românilor din Banat şi Transilvania. În 1869, el moşteneşte domeniul de la Foeni, se retrage din viaţa politică şi se stabileşte la conac, alături de soţia sa, Laura Cernovici. Moare la 24 aprilie 1880 şi lasă toată averea Laurei, fapt care provoacă valuri de nemulţumiri în familia Mocioni”, scrie portalul prinbanat.ro.

 
Tot aici aflăm că Laura Cerniovici avea să lase conacul moştenire unui nepot de-al ei. Astfel, în 1912, proprietar al fostei reşedinţe Mocioni era baronul Csávossy Gyula. În 1925, moşieri în Foeni erau Josef şi Andres Csávossy, cât şi Antoniu Mocioni de Foen (marele şambelan al Regelui Carol al II-lea). Conacul a fost răscumpărat de Antoniu, care a încercat să-l transforme în casă de cultură, dar moare în anul 1943, cu el stingându-se linia directă a familiei Mocioni. 
 

 
Odată cu instaurarea regimului comunist, proprietatea a fost naţionalizată. A funcţionat ani la rând ca baie comunală, grădiniţă şi depozit pentru erbicide şi pesticide. În aripa de est a subsolului conacului a fost amenajată o sală de sport. A existat chiar şi o sifnărie. După 1990 aici avea să funcţioneze o discotecă. Conacul rămâne în continuare administraţiei locale şi e transformat în cămin cultural, funcţie care i-a rămas până astăzi. 


 
În cimitirul din Foeni se află un alt monument istoric, reprezentat prin mausoleul familiei Mocioni. „În interior, pe o placă de granit este scris că mausoleul a fost ridicat de Zeno Mocioni şi nepoţii săi, Alexandru şi Eugeniu, la îndemnul lui Antoniu de Mocioni de Foen. Monumentul a fost construit după planul arhitectului Maurit Kallina din Budapesta, în anul 1900”, scrie prinbanat.ro. 


 
Aici au fost înmormântaţi atât Andrei Mocioni de Foen, Alexandru Mocioni, precum şi Antoniu Mocioni de Foeni.
 
Povestea familiei Mocioni
 
Familia Mocioni se numără printre familiile de frunte macedoromâne din Ungaria. Reprezentanţii lor au devenit importanţi oameni de afaceri, creat întreprinderi prospere, au pătruns, prin căsătorii, în rândurile nobilimii din Ungaria şi Austria.
 
„Constantinus Motsonyi, presbiter greco-neunit a venit, în anul 1747, din Macedonia în Ungaria şi a murit la Pesta în la vârsta de 110 ani. Preotul a avut cinci fii, dintre care numai doi sunt amintiţi cu numele: Andrei, înnobilat şi Mihaiu, care pe lângă numele de Motsonyi îl poartă şi pe cel de Popovits. 
 
Al treilea fiu al preotului Constantin Mocioni, cu numele Petru, care nefiind probabil, căsătorit, prin testamentul său din 14 aprilie 1759, l-a instituit drept moştenitor universal al său pe fratele mai mic, Andrei, cu obligaţia să-i dea bătrînului lor tată, cât timp va trăi, “una sută florini anual” şi să îndeplinească mai multe donaţii pentru biserici şi şcoli”, scrie cercetătoarea Maria Bereny, directoarea Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria.
 
Fiii preotului Constantin Mocioni au găsit în capitala Ungariei un teren prielnic profesiunii lor de comercianţi. Făcând negoţ în stil mare, prin iscusinţa şi hărnicia lor au ajuns la o bunăstare materială, numărându-se printre fruntaşii breslei neguţătoreşti şi printre membrii de seamă a coloniei macedoromâne din Pesta.
 
Mihai şi Andrei, fiind căsătoriţi, sunt străbunii celor două linii, înnobilate separat, în care se ramifică familia Mocioni, la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. Familia se scindează în două ramuri, una la Pesta, cealaltă în Ungaria de Nord la Miskolc şi Tokaj. Creându-şi treptat o situaţie, Andrei întemeietorul liniei Mocioni de Foeni, a cerut, în 1780, şi a obţinut de la împăratul Iosif al II-lea moşia Foen din Banat, ca donaţie mixtă adică plătită în parte şi cu bani.

Andrei Mocioni
 
“În 1782, înainte de a primi confirmarea înnobilării sale, Andrei a fost împuşcat de un necunoscut, în timp ce se afla în casa administratorului său. Ca atare diploma de înnobilare, în cadrul căreia se stipulau drepturile de care urmau a se bucura descendenţii lui Andrei, inclusiv acordarea domeniului Foen, a fost emisă pe numele soţiei sale, Ecaterina Mocioni (care a trăit până în 1824) şi fiilor săi. Eliberată la 28 februarie 1783, diploma a fost înregistrată, conform obiceiului, în 9 august acelaşi an la capitlul din Cenad şi reconfirmată de împăratul Francisc I al Austriei la 10 mai 1805 prin emiterea unei noi diploma. Pentru recunoaşterea publică a drepturilor înserate, această nouă diplomă, a fost publicată la 6 august 1827 în comitatul Torontal şi la 21 aprilie 1828 în comitatul Caraş”, mai explică Berenyi.
 
Familia Mocioni a condus viaţa politică a românilor din Banat timp de opt decenii. Mocioniştii au jucat aici un rol asemănător cu cel al Goleştilor în Ţara Românească şi al Hurmuzakeştilor în Bucovina.
 
 
 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea
citeste totul despre: